Modificare importantă pe traseul care duce în Staţiunea Padina - Peştera: „Drumul DC 148 va avea sens unic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Munţii Bucegi au loc lucrări de plombare. FOTO: LDP Dâmboviţa / Facebook
În Munţii Bucegi au loc lucrări de plombare. FOTO: LDP Dâmboviţa / Facebook

O porţiune importantă din drumul care duce în Staţiunea Padina - Peştera, din Munţii Bucegi, a intrat în reabilitare, pentru prima oară în ultimii ani. Este vorba despre Drumul Comunal 148, care, după terminarea lucrărilor, va avea sens unic, pe urcare spre staţiune.

Accesul către zona Padina se poate face pe ambele părţi ale lacului Bolboci. Acum, autorităţile vor ca turiştii să urce pe partea stângă, iar coborârea să se facă pe cealaltă parte. În felul acesta se vor fi evitate situaţiile neplăcute cauzate de drumul îngust din unele porţiuni ale drumurilor.

„Asocierea Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Primaria Moroeni prinde contur prin reabilitarea sectorului de drum asfaltat de la Zănoaga - contur Lac Bolboci mal stâng spre Staţiunea Peştera-Padina. Este pentru prima dată după foarte mulţi ani când se intervine pe acest drum şi, probabil, reparaţiile nu ar fi fost posibile dacă nu ar fi existat Hotărârea de Guvern prin care drumul a trecut, în 2021, de la Romsilva la comunitatea locală unde a fost clasificat ca Drum Comunal cu indicativul DC 148”, a precizat Valentin Calcan, preşedintele Asociaţiei Turistice „Padina - Peştera”.

lucrari drum Padina

În Munţii Bucegi au loc lucrări de plombare. FOTO: LDP Dâmboviţa / Facebook

După terminarea lucrărilor de asfaltare pe drumul principal - DJ 714 între Bolboci şi Cheile Tătarului -, drumul DC 148 va avea sens unic, pe urcare spre staţiune.

Se evită, astfel, situaţiile în care se creeau ambuteiaje din cauza drumului extrem de îngust pe partea dreaptă a lacului Bolboci.

lucrari drum Padina

În Munţii Bucegi au loc lucrări de plombare. FOTO: LDP Dâmboviţa / Facebook

Transbucegi, principala cale de acces în staţiunea Padina-Peştera

Consiliul Judeţean Dâmboviţa a depus la finanţare, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, 6 proiecte ce vizează reabilitarea şi modernizarea a 47 de kilometri de drumuri judeţene. 

Printre ele, se află şi modernizarea DJ 714, Bolboci - contur Lac Bolboci - Cheile Tătarului, pe un sector de drum de 4,5 kilometri.

viitura bucegi

Viitura puternică a creat pagube însemnate în Bucegi. FOTO: Corneliu Ştefan

   

DJ 714 reprezintă o variantă mai sigură de acces către zona montană din Bucegi.

Cea de-a doua variantă este Transbucegi, una dintre cele mai frumoase şosele din România, dar, în perioada de iarnă se poate bloca de zăpadă în orice moment. Pe lângă acest aspect, este şi extrem de îngust, pe alocuri. 

DJ 714 are o lungime de peste 8 kilometri. Zona Padina - Peştera, din judeţul Dâmboviţa, a fost declarată staţiune de interes naţional în martie 2018 şi este amplasată integral într-un parc natural, fiind unică de acest fel din ţară.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Aventuri de iarnă în Padina-Peştera. Locul perfect pentru savurarea vinului fiert, dar şi pentru schiul de tură

FOTO VIDEO Imagini fabuloase cu Peştera Ialomiţei, cea mai vizitată peşteră din Munţii Bucegi

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite