Luptătorul Florin Măghiran, medaliat cu argint la Cupa “Poseidon”
0
Florin Măghiran a încheiat pe podium Cupa “Poseidon” de lupte pe plajă, desfăşurată la Limanu -2 Mai, din Constanţa.
În urma evoluţiilor arătate la ediţia din acest an a competiţiei, sportivul de la CS Târgovişte a intrat în posesia medaliei de argint, în limita categoriei 60 kg, din cadrul concursului dedicat juniorilor 3.
În lupta pentru medalia de aur, Măghiran a cedat în faţa lui Alin Coteţ (CSŞ Târgovişte), un alt luptător descoperit de antrenorul Cornel Cornea.
De aseamenea, echipa de băieţi a Târgoviştei, formată din luptători de la CS şi CSŞ, a terminat pe locul 2 în clasamentul pe medalii dedicat cluburilor.
Sursa: cstargoviste.ro