La ZOO, copiii târgovişteni pot călări ponei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru şi Mihai s-au urcat pentru prima dată pe un ponei
Alexandru şi Mihai s-au urcat pentru prima dată pe un ponei

Grădina Zoologică din Târgovişte le-a pregătit micuţilor care îi calcă pragul, o nouă atracţie. Copiii au la dispoziţie un poney doar pentru ei, gata oricând să se lase călărit.

 „ Ne-am gândit să aducem trei ponei tineri, de până într-un metru înălţime, pe care copiii vor putea călări. Astfel de acţiuni n-au mai fost organizate la Târgovişte. Acum că vremea s-a îndreptat le putem oferi micuţilor şansa de a călări un ponei. La vară vor organiza chiar şi plimbări cu trăsurica trasă de ponei, pe aleile Grădinii Zoologice şi chiar pe aleile din Parcul Chindia. Vrem să aducem animalele mai aproape de copii, pentru că am văzut că aceştia sunt înnebuniţi după cai şi ponei”, a declarat Mihaela Biculescu, director al Grădinii Zoologice din Târgovişte.

Prima plimbare cu poneiul a fost făcută de Paşti

Poneiul Ponny a fost călărit pentru prima dată de Paşti. Astăzi, i-a răsfăţat pe copii pentru a doua oară. Pentru Alexandru şi pentru fratele său mai mic Mihai, aceasta a fost o experienţă de neuitat.

Ares, Ponny şi Valentina vin din Europa

Cei trei ponei au fost aduşi din străinătate,din Ungaria şi Olanda, iar unul dintre ei are şi paşaport. Au vârste cuprinse între 3 şi 6 ani. Poneii necesită un tratament special. Sunt îngrijiţi zilnic, sunt ţesălaţi şi spălaţi cu şampon special. Mânâncă în fiecare zi fân, ovăz, mere, morcov şi pâine. Cu toate acestea, zahărul cubic este preferatul lor.

5 lei pentru o plimbare cu poneiul

Când se va îndrepta timpul, copiii cu vârste între 3 şi 10 ani vor putea călări poneii nou achiziţionaţi de Grădina Zoologică. O plimbare de 10-15 minute cu poneiul îi va costa pe părinţi 5 lei, la fel şi plimbarea cu trăsura.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite