Institut de Cercetare a Energiilor Regenerabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetarea aplicativă va dezvolta judeţul
Cercetarea aplicativă va dezvolta judeţul

Universitatea Valahia din Târgovişte va construi, în următoarele 36 de luni, în cadrul campusului din zona Târgovişte-Nord, un Institut de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică Multidisciplinară unic în România.

„Vom avea 20 de laboratoare dotate cu infrastructură de cercetare de cel mai înalt nivel, în domeniul energiilor regenerabile, al produselor şi proceselor inovative. Activitatea institutului se va concretiza în dezvoltarea de materiale, dispozitive şi sisteme cu aplicabilitate în producerea energiei regenerabile şi integrarea acestora în clădiri, pentru creşterea eficienţei energetice şi reducerea consumurilor de materii prime şi combustibili. Energia verde este cheia ieşirii din criza climaterică şi economică”, afirmă prof. univ. dr. Ion Cucui, rectorul Universităţii Valahia.

Cel mai mare proiect din mediul universitar

Coordonatorul tehnic al proiectului, prof. univ. dr. ing. Valerică Cimpoca, susţine că la Târgovişte vor putea fi determinate toate problemele legate de ştiinţă. „Nu va mai fi nevoie să mergem la Londra sau în altă parte. Până acum, nu prea am făcut cercetare fundamentală în propria ogradă. După finalizarea acestui proiect, o vom putea face. Cercetarea aplicativă va duce la dezvoltarea judeţului”, spune Valerică Cimpoca.

Valoarea proiectului finanţat din fonduri europene depăşeşte 57 de milioane de lei şi presupune construcţia unei clădiri noi, cu zonă de laboratoare, birouri administrative, platforme tehnologice şi amfiteatru, dar şi achiziţia de echipamente. „Cercetarea-inovarea este drumul care înseamnă succes pentru Târgovişte, pentru România, pentru noi toţi”, afirmă rectorul Ion Cucui.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite