Dan Fleşeriu, noul antrenor de la CSM Târgovişte
0
Echipa de baschet feminin CSM Târgovişte va fi condusă în noul sezon de antrenorul Dan Fleşeriu, care în ultimele cinci sezoane a stat pe banca lui CSM Satu Mare. Noul tehnician al grupării dâmboviţene s-a declarat optimis după ce părţile au bătut palma, fiind convins că va reuşi să facă treabă bună în campionat, în ciuda situaţiei mai puţin bune din acest moment.
„Vreau să obţinem rezultate bune şi foarte bune, pentru că Târgoviştea este oraşul care a dominat baschetul feminin românesc în ultimii 20 de ani. Toţi antrenorii vor să pregătească Târgoviştea şi, ca să fiu sincer, şi acum doi ani am fost aproape de a semna cu CSM. Doar că au intervenit unele probleme şi totul a picat. Acum este o situaţie dificilă din mai multe puncte de vedere. Vorbim despre un buget redus, despre faptul că nu am format lotul şi despre timpul foarte scurt care a rămas până la primele meciuri oficiale. Nu vă gândiţi că mă plâng, dar aceasta este situaţia”, a declarat Fleşeriu pentru curentul.ro.
Primul obiectiv al echipei în noul sezon este calificarea în play-off, urmând ca oficialii clubului să stabilească atunci ce pretenţii au pentru ultima parte a campionatului intern.