Cadavru ţinut la Morga din Târgovişte mai bine de un an pentru că identitatea persoanei fusese furată. Cum a fost posibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Arpad se aciuase, în ultimii săi ani de viaţă, pe lângă Biserica Cioflec din Găeşti. Dormea pe unde putea iarna, iar credincioşii îi dădeau pomană
Ilie Arpad se aciuase, în ultimii săi ani de viaţă, pe lângă Biserica Cioflec din Găeşti. Dormea pe unde putea iarna, iar credincioşii îi dădeau pomană

Un bărbat din Găeşti, om al străzii, a fost înmormântat fără identitate, după ce cadavrul sau a stat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte mai bine de un an. La mijloc este vorba de o încurcătură în actele de deces.

Numele lui Ilie Arpad nu apare pe certificatul de deces, întrucât o altă persoană a fost înmormântată în judeţul Braşov cu datele personale ale dâmboviţeanului. Se pare că cei doi au fost colegi la un centru din Găeşti, iar bărbatul din Braşov i-ar fi furat buletinul lui Ilie în urmă cu mulţi, buletin care a fost găsit la moartea braşoveanului de către Poliţie.

decedat necunoscut

Ilie Arpad a trăit la casa de copii din Găeşti. După ce a ieşit din sistem, lipsa hranei dar şi a unui acoperiş de-asupra capului l-au îmbolnăvit grav. Aşa se face că bărbatul a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă, la 45 de ani. Cadavru său a rămas la morgă mai bine de un an de zile, din cauza unor probleme de identitate.  

“Am făcut demersuri pentru eliberarea certificatului de deces şi la acel moment, pentru domnul Ilie Arpad, deja fusese eliberat un certificat de deces în Braşov”, a declarat Cristian Ene, şef Serviciu Ajutor Social DAS Târgovişte.

Cazul a intrat, astfel, în atenţia autorităţilor, care au încercat să afle cum identitatea lui Ilie din Găeşti a fost practic furată de un bărbat care şi-a găsit sfârşitul la Sinaia. În tot acest răstimp, trupul lui a stat la Morga Spitalului Judeţean.

decedat necunoscut

“Este vorba de un caz social cu identitatte necunoscută. Acesta a fost înhumat de către Primăria Târgovişte în data de 08.05.2017”, ne-a spus dr. Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean.

Abia în luna mai 2017 s-a reuşit eliberarea unui certificat de deces, dar ca persoană cu identitate necunoscută. În această situaţie Direcţia de Asistenţă Socială s-a ocupat de formalităţile necesare înhumării, iar Ilie Arpad a fost înmormântat ca necunoscut.

decedat necunoscut

Ilie Arpad se aciuase, în ultimii săi ani de viaţă, pe lângă Biserica Cioflec din Găeşti. Dormea pe unde putea iarna, iar credincioşii îi dădeau pomană. 

“Pentru mine a fost un credincioş care a ajutat foarte mult biserica şi tocmai de aceea mulţi dintre ienoriaşii noştri au venit în sprijinul lui. A fost un om respectuos, întotdeauna cinstea adevărul”, ne-a spus spus părintele Valeriu Gheorghe.

Deşi părintele a încercat, în nenumărate rânduri, să recupereze trupul neînsufleţit pentru a-l înmormânta creştineşte, acest lucru nu a fost cu putinţă, pentru că la mijloc era vorba de o. Acum câteva săptămâni, când a mers din nou să se intereseze la Morgă, preotul a aflat cu stupoare că Ilie a fost îngropat de către cei de la Asistenţă Socială din Târgovişte, iar pe crucea sa scrie "Necunoscut"

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite