Americanii de la Brodhurst nu mai vor să lichideze fabrica Electroaparataj din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Electroaparataj

Fondul de investiţii Broadhurst Investments, acţionarul majoritar al Electroaparataj Târgovişte (simbol bursier - ELJ), companie listată la BVB, a decis, la a doua convocare, să oprească dizolvarea voluntară a so­cietăţii şi astfel compania să-şi continue activitatea.

„Se constată faptul că, de la data adoptării Hotărârii nr. 1 din data de 11.06.2019 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Societăţii (Hotărârea nr. 1/11.06.2019) prin care a fost aprobată dizolvarea voluntară a Societăţii, nu a fost făcută către acţionari nicio repartiţie din activul Societăţii, aferentă procedurii de dizolvare a Societăţii“, se arată într-un raport la bursă.

Acţionarii au anunţat Bursa de Valori Bucureşti că vor să revină asupra hotărârii din vară privind dizolvarea voluntară a companiei. În urmă cu câteva luni, compania a fost zguduită de o grevă puternică.

În iunie, fondul de investiţii Broadhurst, înregistrat în Cipru, ce deţine 55,31% din Electroaparataj a hotărât dizolvarea societăţii, în condiţiile în care conducerea companiei a atras atenţia că societatea nu poate susţine măririle salariale solicitate de Sindicatul Valahia, care convinsese muncitorii să intre în grevă din acest motiv, potrivit bursa.ro

Greva a fost declanşată în luna aprilie a acestui an. 

Electroaparataj

La jumătatea acestui an, compania a publicat la bursă un do­cument prin care arata că deşi a crescut salariile cu 18% în 2018 şi cu 7,2% în 2019 şi, respectiv, că în aceeaşi perioadă bunurile şi serviciile s-au scumpit cu 22,3%, compania nu poate să susţină alte creşteri salariale solicitate, astfel că Sindicatul Valahia a convins personalul să intre în grevă la acel moment. 

Revendicările Sindicatului

Propunerea Sindicatului Valahia de creştere cu 20% a salariilor înseamnă un salariu minim brut de 2.496 lei (1.460 lei net), la care se adaugă sporul de vechime cu o medie de aproximativ 250 lei brut (146 lei net) şi spor de secţie de 374 lei brut (219 lei net). Dacă toate acestea ar fi aprobate ar însemna un salariu net de 1.825 lei.

Acţionarii Electroaparataj Târgovişte au decis dizolvarea voluntară a societăţii, după primele 33 de zile de grevă generală. Conducerea Electroapartaj Târgovişte (ELJ), companie listată la bursa românească, spune că de vină pentru această situaţie sunt sindicaliştii.

Despre Electroaparataj

Electroaparataj a fost înfiinţată în 1948 că producător de echipament de comutatie de joasă tensiune. Cu o gama de produse dezvoltate de propriul departament de cercetare-proiectare, a devenit leader de piaţă până în anul 1990 când, la intrarea în ţară a competiţiei companiilor multinaţionale, şi-a redus o parte din fabricaţie.

Complet privatizată în anul 1997, Electroaparataj şi-a dezvoltat capacităţile şi tehnologiile de producţie aferente aparatajului de joasă tensiune şi serviciilor respective. În acest fel, a început colaborarea de tip OEM.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite