All Star Game-ul WNBA a venit în cetatea Chindiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Tina Thompson si Gabriel Boriga
FOTO: Tina Thompson si Gabriel Boriga

Tina Thompson, una dintre cele mai valoroase baschetbaliste ale planetei a semnat cu MCM Târgovişte.

Oficialii echipei Municipal MCM Târgoviște n-au avut o vacanță prea liniștită la trecerea în 2010. Având în vedere că formaţia antrenată de Cătălin Tănase debutează în 16-imile FIBA EuroCup, în deplasare la Ruzomberok pe 7 ianuarie, șefii echipei târgoviștene s-au grăbit să pună la punct lotul de jucătoare pentru noua campanie.

Asa cum antrenorul anunțase încă de luna trecuta, câteva jucătoare au părăsit echipa campioana. Acestea sunt Tatiana Troina, Olena Samburska, Emma Randall, Katya Levitsky și Nicky Anosike.

În locul lor au fost aduse Tina Thompson şi Linda Frolich, doua nume fabuloase în lumea baschetului.
Americanca Tina Thompson  este, cu siguranță, una dintre primele 5 baschetbaliste ale lumii, iar Linda Frolich se afla în același top, dar al jucătoarelor de pe bătrânul continent.

Carti de vizită impresionante

Tina Thompson a câștigat de patru ori campionatul WNBA în 97,98,99 şi 2000 cu Houston Comets, este dublă campioană olimpică cu echipa națională a Statelor Unite ale Americii la Olimpiada din 2004 - Sidney și 2008 - Beijing și a participat la 9 ediții ale All Star Game-ului WNBA, fiind titulara in 8 dintre acestea.

Nemţoaica Linda Frolich, titulară în naţionala ţării sale, este născută pe 23 iunie 1979, are numeroase prezenţe în Euroligă cu Fenerbahce, Brno şi Kosice, iar între 2002 şi 2008 a jucat în WNBA la New York Liberty, Indiana Fever şi Sacramento Monarchs.

A avut oferte mai mari din punct de vedere financiar

„Când am ales să vin la Târgovişte mai aveam câteva oferte, unele mai bune din punct de vedere financiar, mai ales din Rusia. Am ales totuşi aceasta echipă gândindu-mă că are cele mai mari şanse de a câştiga Fiba EuroCup”, a declarat Tina Thompson.
„Mai mult de atât nu se putea. Nu există jucătoare care să evolueze la un nivel mai înalt decât cele pe care le-am trensferat deja. Aveam nevoie de ele pentru valoarea pe care o vor aduce echipei, dar şi pentru experienţa lor competiţională”, a menționat și președintele onorific al echipei, Gabriel Boriga.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite