Prefectura Suceava a rămas fără singurul angajat al Corpului de Control. De ce s-a întâmplat acest lucru
0
Prefectura Suceava a rămas fără Corp de control, după ce singurul salariat al acestei structuri, Gheorghe Cotin, şi-a luat concediu de odihnă şi s-a angajat ca administrator public la Primăria Şcheia.
Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, a aflat din presă că Gheorghe Cotin, şeful Corpului său de control, s-a angajat ca administrator public la Primăria Şcheia, începând cu data de 18 februarie.
La data respectivă Gheorghe Cotin era în concendiu de odihnă la Prefectură.
Alexandru Moldovan a decis să emită un ordin prin care să constate încetarea raportului de muncă între Gheorghe Cotin şi Instituţia Prefectului, începând cu data la care a fost angajat la Primăria Şcheia.
Prefectul a explicat că a luat această decizie pentru că funcţionarul public se afla într-o stare de incompatibilitate. Alexandru Moldovan a declarat că angajatul are dreptul să conteste ordinul.
Pe de altă parte, Gheorghe Cotin susţine că nu ştie să fi fost concendiat de prefect şi că a venit la muncă luni, 22 februarie, ca să-şi depună demisia, lucru care l-a şi făcut.
El a recunoscut că ocupând în mod simultan funcţiile de şef al Corpului de control în Prefectură şi administrator public la Primăria Şcheia se afla într-o stare de incompatibilitate. Chiar şi aşa, spune că nu a încălcat legea deoarece Codul Administrativ le permite funcţionarilor publici să rezolve aceste neajunsuri în termen de 15 zile.
„Eram în concendiu şi s-a ivit oportunitatea de a mă angaja la Primăria Şcheia. S-a semnat contractul de management şi dispoziţia primarului. În acel moment s-a intrat în conflict de interese, dar conform Codului Administrativ, articolului 492, alianiatul 2, litera L, din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019, funcţionarul public are la dispoziţie 15 zile ca să iasă din starea asta. Pe 22 februarie, la ora 8.00, mi-am depus demisia (n.red a demisionat din funcţia pe care o ocupa la Prefectură). Nu am încălcat cu nimic legea. Codul Administrativ îi permite oricărui funcţionar, dacă i se iveşte o oportunitate, să aleagă. Nu am creat niciun prejudiciu, nu am lezat interesele nimănui”, a declarat Gheorghe Cotin.
El a explicat că în luna aprilie va ajunge la vârsta pensionării. Pentru că se simte în stare să îşi continue activitatea, Gheorghe Cotin a cerut aprobarea şefului instituţiei pentru a mai rămâne încă un an în Prefectură. Nu a primit însă un răspuns la cererea transmisă, după spusele sale.
Vă recomandăm să citiţi şi: