O bătrână a fost lovită mortal de o maşină al cărei şofer a fugit de la locul accidentului. Fugarul a fost prins în scurt timp şi băgat în beciul poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 20 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru găsirea şoferului. Acesta a fost depistat în scurt timp de oamenii legii, fiind reţinut pentru 24 de ore.

Peste 20 de poliţişti rutieri, judiciarişti şi de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei au fost mobilizaţi pentru găsirea unui şofer care a produs un accident rutier mortal şi a părăsit locul accidentului. În urma filtrelor făcute în trafic şi a măsurilor dispuse de oamenii legii, fugarul a fost depistat la scurt timp şi a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „părăsirea locului accidentului”.

Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost anunţată prin 112 despre faptul că pe strada Argestru din localitate, în curtea unei case, a fost găsită decedată o bătrână, a cărei identitate era cunoscută. Cu ocazia primelor cercetări făcute de poliţişti s-a constatat că persoana respectivă a decedat în urma unui accident de circulaţie şi se numeşte Anica D., de 78 de ani, din municipiul Vatra Dornei.

Agenţii au dispus instituirea de filtre de poliţie, atât pe raza municipiului, cât şi pe raza localităţilor limitrofe, ocazie cu care, la intrarea în municipiul Vatra Dornei, a fost găsit un autoturism Volkswagen Golf, care avea mai multe urme de accident.

image

Având în vedere dispunerea avariilor şi a urmelor de accident, s-a procedat la examinarea criminalistică a maşinii, dar şi la conducerea la locul accidentului a şoferului, ocazie cu care, pus în faţa probelor administrate, Florin Mişcă, de 37 de ani, din municipiul Galaţi, a recunoscut că el este autorul accidentului.

Acesta a explicat că, în timp ce conducea autovehiculul pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei, din direcţia Vatra Dornei către Suceava, după o curbă la dreapta, din cauza vitezei excesive şi neadaptate la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat în derapaj şi a acroşat-o cu partea laterală dreapta spate a autoturismului pe femeia de 78 de ani, care se deplasa pe acostamentul din partea dreaptă a drumului. Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind alcoolemie zero.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „părăsirea locului accidentului”, cercetările fiind continuate de Compartimentul Rutier al Poliţiei municipiului Vatra Dornei. Gălăţeanul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, faţă de acesta fiind luată măsura preventivă a controlului judiciar pe un termen de 60 de zile.

Alte ştiri pe această temă:

Ancheta carambolului de pe A2, preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Procurorii au stabilit: 33 de maşini implicate în accident, 48 de răniţi

Căruţă nesemnalizată, spulberată de un autoturism, la Balta Albă. O persoană a murit

Bătrân din Mihăileşti, omorât pe o trecere de pietoni

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite