Mii de suceveni în căutare de locuri de muncă la Târgul de Cariere
0Angajatorii au venit cu o ofertă bogată fără a preciza salariile oferite, iar candidaţii şi-au lăsat CV-urile aşteptând să fie chemaţi la interviuri.
Mii de suceveni au călcat pragul Casei de Cultură pentru a participa la Târgul de Cariere. Oferta bogată a locurilor de muncă coroborată cu numărul mare de şomeri a făcut ca târgul să fie un mare succes pentru organizatori, angajatorii să aibă candidaţi la alegere, iar sucevenii să se „bată“ pentru posturile cele mai bune.
Încă de la primele ore ale dimineţii de ieri, imediat după ce s-au deschis uşile Târgului de Cariere, Casa de Cultură a devenit neîncăpătoare. Sute de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au completat formularul de participare şi s-au grăbit spre angajatori pentru a prinde cele mai bune oferte. Aceştia au preluat CV-urile şi le-au marcat pe cele ale candidaţilor care corespund cerinţelor, urmând să-i cheme la interviuri.
„Angajăm şi studenţi în ani terminali, absolvenţi sau masteranzi, nu numai persoane cu experienţă în acest domeniu. Se poate lucra de acasă, programul este flexibil, iar salarizarea este în conformitate cu piaţa. Am luat CV-urile celor interesaţi şi urmează să-i contactăm noi“, ne-a spus Raluca Pădurariu, asistent HR al unei companii IT.
Citiți și: Suceava: Se reprofilează pentru a scăpa de şomaj
2.000 de şomeri angajaţi prin AJOFM Suceava
„Facultatea nu se ia în calcul la salarizare“
La târg au participat atât tineri, cât şi persoane trecute de 40 de ani rămase fără loc de muncă sau nemulţumiţi de actualul job. Unii şi-au trimis părinţii să inventarieze locurile de muncă disponibile, alţii au lăsat CV-uri la mai toate companiile prezente la târg, indiferent de domenii sau specializări.
„De vreo trei luni de zile nu mai lucrez. Aici am lăsat vreo două CV-uri, unul pentru recepţioner hotel şi unul pentru un post de asistent manager. Pe unde am lucrat, nimeni nu mi-a luat în calcul la salarizare facultatea, pentru că nu era pe domeniu“, ne-a spus Anca Nastasi.
Cei 40 de angajatori prezenţi la Târgul de Cariere au oferit posturi de agent asigurări, bucătar, ospătar, tehnician diagnoză, mecanic, vopsitor-tinichigiu auto, muncitor industrie, menajeră, muncitor în agricultură, responsabil HR, muncitor în construcţie, responsabil dezvoltare clienţi, marketing manager, agent comercial, inginer etc.
„Ne bucurăm că ne-au fost depăşite aşteptările şi am oferit sucevenilor 950 locuri de muncă, şi nu 850, cum anunţasem iniţial. Angajatorii au preluat CV-urile candidaţilor, însă au făcut şi interviuri aici. Au participat la târg şi tineri şi persoane peste 40 de ani, din toate categoriile“, a specificat Mihai Cotos, project manager Târgul de Cariere.