Slobozia: Unirea, amical cu prim-divizionara Victoria Brăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul seriei a II-a din Liga a III-a, Unirea Slobozia, va disputa, în această pauză competiţională, un amical cu divizionara I Victoria Brăneşti, detaliile acestui meci urmând a fi perfectate în cel mai scurt timp.

Fotbaliştii Unirii Slobozia mai au doar două zile de vacanţă, reunirea lotului fiind programată pentru începutul săptămânii viitoare. Tot atunci, tehnicienii şi conducerea echipei vor stabili şi calendarul de pregătire, care va cuprinde, printre altele, un cantonament la Predeal şi mai multe partide de verificare, una dintre acestea urmând a fi disputată în compania Victoriei Brăneşti.

„Sunt șanse foarte mari să jucăm, pe teren propriu, cu echipa de primă ligă Victoria Brănești. Mă leagă o relație de prietenie puternică cu Ilie Stan și acesta mi-a promis că va onora invitația“, spune Constantin Prepeliță, antrenorul Unirii Slobozia.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite