Slobozia: Un condamnat s-a predat de bunăvoie la poarta puşcăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Auraş Mihăilă (23 de ani) a fost condamnat, în 2010, la cinci ani de închisoare pentru ucidere din culpă. Ştiind că oamenii legii îl caută pentru a-l încarcera, tânărul a ales să se predea de bunăvoie.

În urmă cu o săptămână, tânărul Auraş Mihăilă s-a predat  gardienilor de la Penitenciarul Slobozia, conştient fiind că, într-un final, tot va trebui să ajungă după gratii. „Nu avea rost să mă ascund sau să mă sustrag executării pedepsei. Pe lângă faptul că îmi complicam situaţia, la urma, urmei tot aici ajungeam“, spune Auraş.

Citeşte şi: Deţinuţii îşi ascund telefoanele în şosete

Deţinuţii învaţă să lucreze pe calculator

Deţinuţii fac filmuleţe porno cu mobilul


Ucidere din culpă

Tânărul de 23 de ani, din Călăraşi, fusese condamnat în decembrie 2010 la cinci ani de închisoare pentru că în aprilie 2008 provocase un grav accident rutier, în urma căruia o persoană a murit, iar alta a fost grav rănită. „Regret teribil acel accident, mai ales că mi-am pierdut şi unul dintre prieteni, însă regretele sunt tardive şi nu ajută la nimic“, spune Auraş, care a fost judecat în stare de libertate mai bine de doi ani şi jumătate. La sfârşitul anului trecut, judecătorii de la malul Borcei au hotărât să îl condamne pe Auraş Mihăilă la cinci ani de închisoare.

După ce a trecut pe la cei dragi şi după ce şi-a luat rămas bun de la prieteni, Auraş s-a prezentat la poarta penitenciarului Slobozia, pentru a-şi ispăşi pedeapsa. „Este un caz aparte. Ni se întâmplă foarte rar ca un condamnat să vină de bună voie la puşcărie“, spune Gabriel Rusu, directorul adjunct al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Slobozia.

Auraş Mihăilă a terminat Facultatea de Control şi Expertiza Produselor Alimentare şi era înscris la un master de Ecologie şi Protecţia Mediului.

Citiți mai multe amănunte în „Adevărul de Seară“ Slobozia de astăzi!

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite