Podul de la Dridu, inaugurat la 8 ani de la începerea lucrărilor. Muncitorii au spălat şoseaua
0
După mai bine de 8 ani, timp în care au fost investiţi peste 10 milioane de lei, iar lucrările s-au blocat de mai multe ori, podul de la Dridu peste râul Prahova, construit din beton armat în 1965, va fi inaugurat pe 15 mai. Autorităţile din judeţul Ialomiţa se pregătesc aşa cum se cuvine pentru eveniment, iar la sfârşitul săptămânii trecute, o echipă de muncitori spăla de zor noua şosea.
Podul de la Dridu este finalizat încă de la jumătatea lunii aprilie, dar accesul pe pod nu a fost permis până la tăierea panglicii inaugurale.
Începută în anul 2011, investiţia s-a blocat din acel an şi până în octombrie 2016, din nenumărate cauze: incapacitatea tehnică şi umană a societăţilor comerciale contractante, soluţii de proiectare şi tehnice inadecvate specificităţii investiţiei, intrarea în insolvenţă a firmelor de construcţii, care au generat efecte negative majore în realizarea investiţiei publice şi nemulţumirea justificată a locuitorilor din zonă.Înfr-un final podul s-a construit de la zero, ţinând cont de faptul că firmele care au încercat să refacă podul mai mult l-au stricat, iar multe dintre părţile vechiului pod nu mai puteau fi folosite. Podul are următoarele caracteristici tehnice: 107,7 m lungime, 186,3 m lungime drum amenajat, 11,9 m lăţime platformă pod şi 9,5 m lăţime platformă drum.
Investiţia se ridică la peste 10 milioane de lei
Consiliul Judeţean Ialomiţa a accesat fonduri pentru podul de la Dridu prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, 2017 – 2020, cu o valoare totală investiţiei, cu TVA inclus, estimată la 10.385.204,93 lei, din care 8.241.911,19 lei au fost asiguraţi din bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2017 – 2020, în timp ce beneficiarului i-a fost recunoscută, ca parte de cofinanţare, suma de 1.961.499,92 lei, achitată până la finele anului 2017, la care s-au adăugat încă 181.793,82 lei, bani plătiţi din bugetul judeţului Ialomiţa.
„Punerea în funcţiune a Podului de la Dridu înainte de termenul prevăzut în contract, va reuşi eliminarea disfuncţionalităţilor de circulaţie rutieră din zonă şi se va reda locuitorilor din nord-vestul judeţului Ialomiţa încrederea în capacitatea autorităţii administraţiei publice judeţene de a găsi soluţii optime, viabile şi operative pentru punerea în operă a unei investiţii publice de importanţă majoră pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale limitrofe investiţiei”, a anunţat Consiliul Judeţean Ialomiţa.
În trei ani s-au schimbat doi constructori
Construcţia noului pod a început la finalul lunii februarie 2018, când a şi fost emis ordinul de începere a lucrărilor. „Constructorul m-a asigurat că anul acesta podul va fi finalizat. Eu v-am comunicat dorinţa constructorului. Dorinţa mea este să se finalizeze în două-trei luni dacă se poate. Constructorul mi-a avansat un termen până la sfârşitul anului 2018. Să sperăm că îl va finaliza”, declara preşedintele Consiliului Judeţean în luna februarie, Victor Moraru. De-a lungul timpului această investiţie a fost una controversată, în trei ani schimbându-se doi constructori şi o multitudine de soluţii tehnice, pentru ca în final să se schimbe cu o altă soluţie, una radicală.