Ordin de protecţie provizoriu, emis pe numele unei femei care şi-a bătut sora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii ialomiţeni au emis duminică, 15 martie, un ordin de protecţie provizoriu pe numele unei femeie de 32 de ani, din oraşul Fierbinţi Târg, care şi-a lovit sora.

La data de 15 martie, Poliţia Oraşului Fierbinţi Târg a fost sesizată prin apel 112 de o femeie, de 37 de ani, cu privire la faptul că are un conflict cu sora sa.

Conform IPJ Ialomiţa, poliţiştii au stabilit că între cele două femei, care au domiciliu comun pe raza localităţii Fierbinţi Târg, ar fi izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool. În urma altercaţiei una dintre surori a fost rănită, la faţa locului deplasându-se şi un echipaj medical, însă victima, în vârstă de 37 de ani, a refuzat transportul la spital.

S-a procedat la întocmirea formularului pentru evaluarea riscului iminent asupra vieţii şi integrităţii victimei, reieşind faptul că se impune emiterea unui ordin de protecţie provizoriu. Pe numele femeii de 32 de ani poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile. Suspecta este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite