Mini-protest la Slobozia: „Acasă e cald şi bine, dar eu latru pentru tine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest la Slobozia
Protest la Slobozia

Un grup restrâns de tineri din Slobozia au organizat un mini-protest în Piaţa Unirii din oraş, ca reacţie a adoptării controversatelor ordonanţe de către Guvern. Protestatarii au aprins lumânări.

Protestul de la Slobozia a fost anunţat în această după-amiază pe reţeaua de socializare Facebook. Deşi tinerii care l-au organizat se aşteptau ca numărul participanţilor să fie semnificativ, în Piaţa Unirii din oraş au ajuns însă un grup restrâns de protestatari.

Supravegheaţi de forţele de ordine ale Jandarmeriei, aceştia au fluturat steaguri tricolore şi au aşezat lângă soclul statuii lui Mihai Viteazul pancarte pe care erau inscripţionate mesaje îndreptate împotriva actelor normative adpotate noaptea trecută în şedinţa Guvernului.Mai mult, tinerii au aprins şi lumânări, explicând faptul că prin acest gest încearcă să arate că democraţia din România a murit.

slobozia proteste

„Latru şi pentru tine!”

Prezentă la mini-protestul din Slobozia a fost şi Bianca, o tânără de 30 de ani, care a venit însoţită de Aldo, un câine de rasă, în vârstă de 8 ani. Patrupetul avea prins la gât o pancartă care conţinea următorul mesaj: „Acasă-i cald şi bine, dar eu latru şi pentru tine”.



„Am venit la protest însoţită de căţelul meu pentru că am auzit că se dau bani dacă vii cu animalele. Sunt de o oră aici, dar nu am primit până acum niciun ban. Mai mult, sunt total revoltată de ceea ce Guvernul a putut să facă prin adoptarea ruşinoasă a acelor ordonanţe” a declarat stăpâna lui Aldo.

Protestul de la Slobozia s-a încheiat după aproximativ o oră şi jumătate, tinerii strânşi în Piaţa Unirii plecând la Bucureşti pentru a se alătura oamenilor ieşiţi în stradă pe străzile Capitalei.

slobozia proteste

Citiţi şi:

Proteste organizate şi la Slobozia: „cred că se duce de râpă ţara asta”





 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite