Dosarele pentru ajutorul de încălzire a locuinței se depun începând cu 17 octombrie, la Fetești

0
Publicat:

Locuitorii din Fetești sunt așteptați să depună dosarele pentru obținerea ajutorului de încălzire a locuinței în perioada sezonului rece 2022-2023. Actele se depun începând cu data de 17 octombrie.

Cetățenii vulnerabili primesc de la stat ajutor pentru încălzirea locuinței FOTO Adevărul
Cetățenii vulnerabili primesc de la stat ajutor pentru încălzirea locuinței FOTO Adevărul

De acest ajutor beneficiază familiile și persoanele singure care folosesc pentru încălzirea locuinței combustibili solizi sau petrolieri, respectiv gaze naturale sau energie electrică.

Conform legislației, beneficiază de acest ajutor de încălzire familiile care au venituri nete lunare mai mici de 1.386 lei pe fiecare membru de familie sau persoanele singure care câștigă pe lună până în 2.053 lei.

Conform autorităților locale, solicitanții din cartierul Fetești Gară vor depune dosarele la Biroul din incinta Halei Pieței Agroalimentare, iar cei din Coloniști le vor depune la Biroul Relații cu publicul din incinta Primăriei Municipiului Fetești.

Solicitanții din cartierele Vlașca și Fetești Oraș vor depune dosarele la Sediul SPAS din strada Călărași, nr. 475.

Programul de funcționare al centrelor și lista cu documentele necesare pentru constituirea dosarului de ajutor pentru încălzirea locuinței vor fi afișate la sediile acestora.

Ajutorul de încălzire se acordă potrivit Legii 226/15.09.2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și a prevederilor HG1073/4.10.2021 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru sezonul rece 2022-2023.

Umezeală, mucegai și temperaturi scăzute în case

Conform studiului Barometrului Locuințelor Sănătoase 2022, 20% dintre persoanele cu venituri mici din România nu pot menține o căldură adecvată în casă, ceea ce poate provoca afecțiuni cardiovasculare sau respiratorii. 32% dintre români sunt expuși în prezent la un risc climatic în interiorul locuințelor, precum: umezeală sau mucegai, temperaturi scăzute, zgomot excesiv sau lipsa luminii naturale. 

În prezent, la nivel european, 15% dintre europeni trăiesc în locuințe defavorizate, iar 50 de milioane de gospodării trăiesc în sărăcie energetică și nu își pot încălzi casele iarna. Odată cu creșterea bruscă a prețurilor la energie, această cifră este estimată să crească, consecința acestui fapt fiind gravă: de două ori mai mulți oameni au o sănătate precară atunci când trăiesc în sărăcie energetică.

Slobozia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite