VIDEO Declaraţii ridicole la Caracal ale noului ministru de Interne: „Tragedia e atât de mare, încât nici nu pot să vorbesc coerent“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne Nicolae Moga a ajuns în seara zilei de vineri, 26 iulie, la Caracal. Într-o declaraţie făcută în faţa sediului poliţiei, Moga a anunţat că l-a demis din funcţie pe şeful Poliţiei Române, Ioan Buda.

Moga, numit cu 48 de ore în urmă, prin decret prezindenţial, în funcţia de ministru de Interne, a vorbit în faţa jurnaliştilor despre proiectul personal în fruntea instituţiei, care ar presupune toleranţă 0 faţă de incompentenţă. Întrebat dacă poate nominaliza vinovaţi în cazul anchetei fetelor dispărute şi ucise, noul ministru de Interne a spus că este o anchetă în desfăşurare şi că e greu de spus. Cu toate acestea, a precizat imediat după aceea că l-a demis din funcţie pe şeful Poliţiei Române, care se afla lângă el pentru declaraţiile de presă.

"Voi face tot posibilul ca acest eveniment tragic să nu se mai întâmple. Domnul Dragnea, locţiitorul, îl va înlocui imediat pe domnul Buda. Am vrut să vin neapărat la faţa locului, fiindcă nu ne jucăm cu vieţile oamenilor. Nu pot să vă spun cum s-a acţionat. Tragedia e atât de mare, încât vedeţi, nici nu pot să vorbesc coerent. De aia sunt şi aici. V-am spus c-am luat măsurile astea, mi se par măsuri corecte. Veţi primi toate datele curate din această anchetă", a spus, în rezumat, Moga în faţa camerelor. 

Ministrul de Interne anunţă că l-a demis pe şeful Poliţiei, Ioan Buda

Fostul şef al Poliţiei Române, Ioan Buda, a spus că a luat act de demisie şi că intervenţia poliţiştilor în faţa casei criminalului ar fi fost viciată de decizia procurorului de caz: "Vreau să spun că am luat act de demiterea mea. Am fost înştiinţat şi mi s-au raportat cronologic evenimentele. În continuare, toate evenimentele vor fi coordonate de domnul Dragnea. Este o anchetă. Sunt  mai multe date, pe care nu pot să vi le dau acum. Nu puteau interveni poliţiştii mai devreme de ora 6.00, pentru că procurorul nu a permis intervenţia poliţiei".

Pe aceeaşi temă:

Cine este Nicolae Moga, propunerea PSD pentru Ministerul Internelor. Legăturile strânse cu clanul Mazăre-Constantinescu

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite