VIDEO 72,13% dintre elevii care au susţinut Evaluarea Naţională au medii peste 5. Cine sunt absolvenţii cu media maximă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii au venit la şcoală să vadă rezultatele, o parte dintre ei fiind hotărâţi să depună contestaţii FOTO. Alina Mitran
Elevii au venit la şcoală să vadă rezultatele, o parte dintre ei fiind hotărâţi să depună contestaţii FOTO. Alina Mitran

Opt elevi din Olt au reuşit, în acest an, să obţină note de 10 la ambele probe, însă din statistici rezultă o situaţie puţin aşteptată: numărul notelor de 10 la Matematică este de peste două ori mai mare decât al celor de la Limba Română.

72,13% dintre candidaţii care au susţinut probele Evaluării Naţionale au reuşit, în judeţul Olt, să obţină note de cel puţin 5 la ambele discipline, Limba Română şi Matematică, rezultatul, înaintea contestaţiilor, fiind asemănător cu cel de anul trecut. În cifre absolute, 1.900 de elevi au note peste 5 la ambele probe, dintre care 8 au media 10. În acest an, 29 dintre candidaţi au făcut lucrări evaluate cu 10 la Limba şi Litertura Română, în schimb la matematică sunt 65 note de 10, o situaţie explicabilă, spun profesorii de  Limba Română, pentru că pe de o parte evaluatorii pot fi subiectivi, iar pe de alta, la Limba Română elevilor le sunt taxate inclusiv detaliile privind aşezarea în pagină a răspunsurilor.

rezultate evaluare naţională slatina

Notele de cel puţin 5 la ambele materii nu mai sunt, însă, o condiţie obligatorie pentru admiterea la liceu, constituind mai degrabă un prag psihologic pentru elevi. 

Media de admitere se va calcula luându-se în calcul media probelor de la Evaluarea Naţională, care va cântări 80% în media finală, şi media rezultatelor din anii de gimnaziu (20%), faptul că rezultatele din gimnaziu cântăresc la calcularea mediei de admitere la liceu fiind şi motivul pentru care, în multe şcoli, diferenţa între notele de la clasă şi cele obţinute la examen este considerabilă..

Absolvenţii de 10 pe linie

Opt elevi din judeţ, cinci dintre ei din Slatina, au reuşit să obţină media 10 în acest an. Este vorba de: Carmen Maria Albotă – Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ Slatina,   Alexandra Andreea Butoi – Liceul cu Program Sportiv Slatina, Ana Maria Andreea Dragomir – Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu“ Slatina, Biana Ioana Fărcăşanu – Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu“ Caracal, Maria Măricuţoiu - Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ Slatina, Robert Alexandru Pîrvu - Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ Slatina, Cristina Marina Postelnicu – Şcoala Gimnazială Orlea şi Lucia Maria Vasilescu – Şcoala Gimnazială „Florian Diţuleasa“ Vităneşti.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite