UPDATE: REZOLVARE SUBIECTE BAC 2013 / adevarul.ro publică, miercuri, rezolvarea subiectelor de la proba scrisă la Matematică, la Bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii clasei a XII-a susţin miercuri, 3 iulie, proba scrisă la Matematică, la examenul de Bacalaureat 2013. Adevarul.ro publica, miercuri, rezolvarea subiectelor la Bac 2013, pe care le va rezolva şi dezbate împreună cu profesori şi candidaţi la examenul de maturitate.

UPDATE:

Candidaţii care au susţinut astăzi proba scrisă la Matematică au ieşit uşuraţi, declarând că o parte dintre subiecte au putut asigura "lejer" nota 5. De această părere a fost Diana Raluca Nuţă, care a susţinut această probă la Colegiul Naţional "Ion Minulescu" din Slatina, şi care s-a arătat mulţumită de nivelul subiectelor.

"Nu am făcut toate subiectele, de ce să nu recunosc, dar aproape 75% dintre ele le-am rezolvat şi cred că nu am greşit la ele. La restul subiectelor am <<croşetat>> pe margine, nu ştiu cât este de corect sau incorect ceea ce am scris, dar nici nu am vrut să nu încerc. Măcar să vadă profesorii care corectează că am vrut să le rezolv şi, cine ştie, poate vor aprecia că am încercat", a spus aceasta, care s-a arătat convinsă că va trece de probă şi va lua "minimum 7".

Examenul de Bacalaureat 2013 continuă miercuri, 3 iulie, cu proba scrisă la Matematică.

Subiectele la Bac 2013 vor fi publicate pe adevarul.ro şi vor fi rezolvate şi dezbătute în direct, în cadrul unor emisiuni dedicate examenului de Bacalaureat 2013, cu profesori. Emisiunile despre proba scrisă la Istorie la Bac 2013 vor fi transmise miercuri, 3 iulie,  pe adevarul.ro, începând cu orele 10.45, şi vor putea fi urmărite în direct pe site-ul adevarul.ro.

Aproape 175.000 de elevi din toată ţara vor da miercuri, 3 iulie, proba obligatorie a profilului de la examenul de Bacalaureat 2013. Cei care au terminat liceul la profil Uman vor da examen scris la Istorie, iar cei de la Real vor fi testaţi la Matematică.

În total, pentru examenul de Bacalaureat de anul acesta s-au înscris peste 188.000 de candidaţi. Dintre aceştia, în jur de 150.000 s-au prezentat luni la prima probă scrisă de la Limba şi Literatura Română, iar în jur de 7.000 la proba de la Limba Maternă, de marţi, potrivit datelor Ministerului Educaţiei.

Urmează vineri ultima probă de la Bac, proba la materia opţională conform profilului studiat, pentru care s-au înscris peste 165.000 de candidaţi.

Diferenţele în ceea ce priveşte numărul de candidaţi provin din faptul că o parte dintre aceştia sunt absolvenţi ai seriilor anterioare care au susţinut şi promovat unele dintre probe, echivalându-şi ulterior notele pentru această sesiune, au explicat reprezentanţii ministerului.

Vedeti aici rezolvarea subiectelor !...

Examenul de Bacalaureat 2013 continuă miercuri, 3 iulie, cu proba scrisă la Matematică.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite