UPDATE Patronii clubului de striptease din Caracal îşi înregistrau clienţii în timpul raporturilor sexuale cu minore. Patru persoane au fost reţinute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fetele care dansau în clubul din Caracal erau convinse cu promisiuni de câştig extraordinar şi bătute ulterior, dacă refuzau să se mai supună ordinelor FOTO: Facebook/Night Club Dreams
Fetele care dansau în clubul din Caracal erau convinse cu promisiuni de câştig extraordinar şi bătute ulterior, dacă refuzau să se mai supună ordinelor FOTO: Facebook/Night Club Dreams

Familia care administrează Night Club Dreams din Caracal va răspunde în faţa anchetatorilor pentru faptul că folosea ca dansatoare la bară, dar nu numai, fete minore. Anchetatorii au descoperit inclusiv camere video montate în mobilier în clubul caracalean. Patru persoane au fost reţinute miercuri-seară.

UPDATE: Mulţi dintre clienţii care au trecut pe la Night Club Dreams Caracal au de ce să se teamă, anchetatorii descoperind că patronii clubului montaseră camere video în separeurile în care dansartoarele minore se retrăgeau pentru partide de sex. Au fost ridicate mai multe filmări, telefoane mobile, hard-disk-uri, sisteme informatice, DVR-uri cu înregistrări ale camerelor disimulate în interiorul clubului. Cel mai probabil înregistrările erau folopsite pentru şantajarea clienţilor importanţi. Partidele de sex cu minore aveau loc chiar în club, hotelul deschis de patronii clubului fiind folosit mai mult pentru cazarea dansatoarelor.

Ştirea iniţială

Corina Tufiş, cea care reprezintă firma Mario Salar în acte, patroana clubului de striptease din Caracal, fratele acesteia, Marius Tufiş, dar şi soţia acestuia din urmă, Bianca Tufiş, toţi din Caracal, au fost reţinuţi la finalul audierilor desfăşurate miercuri, 5 februarie 2020, în urma descinderii procurorilor DIICOT la opt adrese din Olt şi Argeş. Alături de cei trei a mai fost reţinut şi Alin P., un băiat de 23 ani, din Merişani, care avea rolul să le seducă pe fete şi să le convingă că tocmai au dat peste o posibilitate de neratat de a face bani mulţi într-un timp scurt şi fără prea mare efort.

Suspecţii în cazul de constituire a unui grup infracţional organizat, pornografie infantilă şi trafic de minori au exploatat în perioada 2017-2020 cinci fete, minore la momentul racolării (două dintre acestea nici până astăzi nu au atins vârsta majoratului), care erau forţate nu doar să danseze la bară, ci şi să întreţină relaţii sexuale cu clienţii, între timp patronii clubului cumpărând un imobil în apropiere şi deschizând aici un hotel. Atunci când fetele se împotriveau erau bătute. Două dintre ele erau ţinute cu forţa la momentul descinderii, miercuri-dimineaţă, 5 februarie 2020, în clubul din Caracal.

În acest caz au fost solicitate documente şi Primăriei Caracal, cea care a pus la dispoziţie spaţiul în care funcţionează clubul de striptease, în baza unui contract de chirie. Primarul Liviu Radu a declarat că nu avea cunoştinţă de ce se întâmplă acolo şi că, având în vedere că firma avea toate documentele în regulă şi autorizaţiile, nu a existat nicio suspiciune că s-ar desfăşura ceva ilegal.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite