UPDATE Accident grav pe E574. Şoferul unui autoturism a decedat

0
0
Şoferul autoturismului nu a rezistat impactului FOTO: Gazeta de Sud
Şoferul autoturismului nu a rezistat impactului FOTO: Gazeta de Sud

Un grav accident de circulaţie s-a produs în această dimineaţă, pe E 574, la ieşire din oraşul Balş, spre Pieleşti.

UPDATE: La volanul autoturismului se afla un tânăr de 23 de ani, din localitatea Găneasa, judeţul Olt, care plecase în această dimineaţă spre Craiova, la facultate. Din primele informaţii, tânărul a intrat în depăşire într-o curbă, însă nu a mai avut timp să revină pe banda sa de mers, fiind lovit de tirul condus de un cetăţean sârb.

Ştirea iniţială

Un autoturism care circula spre Craiova şi un tir, care se îndrepta spre Slatina, în care se aflau doar şoferii, au intrat în coliziune. În urma impactului puternic autoturismul a suferit avarii serioase, şoferul rămânând încarcerat. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, la faţa locului au intervenit un echipaj SMURD Dolj şi unul al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Şoferul autoturismului, aflat în stop cardio-respirator, a fost resuscitat câteva zeci de minute, fără succes. 

Ştire în curs de actualizare. 

Mai multe - Slatina

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite