Slatina: Marinela Dobriţoiu repetă zi de zi pentru un ropot de aplauze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marinela Dobriţoiu
Marinela Dobriţoiu

A început să cânte din pasiune, iar acum interpretează atât muzică uşoară, cât şi populară. Nu scapă nicio ocazie de a urca pe scenă.

În urmă cu 22 de ani şi-a început cariera muzicală. Fratele său i-a descoperit talentul şi a învăţat-o notele. Într-un timp foarte scurt a învăţat să cânte la orgă şi a mers alături de el la nunţi. „Fratele meu m-a susţinut şi m-a ajutat foarte mult. El a fost cel care m-a format şi m-a învăţat să cânt. La 20 de ani am făcut un mare pas în muzică, am devenit solistă. A fost un mare vis de-al meu pe care mi l-am îndeplinit“, ne-a povestit Marinela cum a debutat.

„Trebuie să faci totul din suflet“

De când se ştie a iubit muzica. „Când eram mică, primul lucru pe care îl făceam când veneam de la şcoală era să-mi arunc ghiozdanul în pat şi să mă apuc de cântat. Mi-am început cariera muzicală prin a cânta la orgă“, a spus Marinela Dobriţoiu.
Este o persoană foarte deschisă căreia îi place să comunice cu oamenii şi să fie în preajma lor. Vorbeşte de fiecare dată despre muzică cu acelaşi entuziasm cu care şi-a început cariera. „Poate cea mai mare satisfacţie în această meserie este atunci când primeşti aplauze şi când vezi că muzica interpretată de tine este apreciată de oamenii care te ascultă. Pentru a ajunge aici e nevoie de foarte multă muncă şi de sute de ore de repetiţii“, a spus Marinela.
De fiecare dată când cântă, o face cu mare drag şi se bucură că lumea îi apreciază muzica foarte mult. „Trebuie să faci totul din suflet pentru că altfel nu obţii niciun rezultat în această meserie. Nu mă pot vedea făcând altceva pentru că muzica e singurul lucru care mă reprezintă şi care mă face să mă simt bine. Muzica este şi va rămâne pasiunea vieţii mele“, ne-a mărturisit Marinela, solista care încântă oltenii cu muzica sa.
De la început, Marinela şi-a dorit să ajungă o cântăreaţă celebră, iar ambiţia şi munca depusă de-a lungul anilor au făcut-o să se remarce într-un timp foarte scurt.

Muzica ei, apreciată de oameni

„Pe lângă talentul necesar, trebuie să simţi publicul şi să adaptezi muzica cântată în aşa fel încât să-i scoţi pe toţi la joc. Trebuie să fii întotdeauna cu repertoriul bine pus la punct şi să cunoşti foarte multe melodii. Trebuie să munceşti din greu în această meserie ca să ai şi rezultate“, a explicat Marinela.
Cântă la un restaurant din Slatina, iar muzica ei este apreciată de oameni. Unii dintre ei vin în fiecare seară să o asculte. „Fiecare piesă trebuie pregătită din timp şi de abia după aceea interpretată. Îmi doresc să devin o solistă de muzică populară foarte cunoscută şi am de gând să muncesc foarte mult pentru a-mi îndeplini acest vis“, a spus Marinela.

Întrebări şi răspunsuri
Se câştigă bine din această meserie?
M.D.: Toată lumea crede că, dacă eşti cântăreţ, ai foarte mulţi bani. Este o meserie plăcută şi frumoasă în care se câştigă cât să trăieşti decent. Trebuie să munceşti foarte mult pentru a câştiga bine.
Cum a fost când aţi cântat prima dată?
M.D.: Îmi aduc aminte că prima oară nu am avut deloc emoţii. Eram foarte fericită atunci când am cântat pentru prima oară pentru că îmi doream foarte mult asta.

Ce-i place
„Mă bucur că mai sunt copii care cântă muzică populară şi sunt foarte talentaţi. Aceşti copii reprezintă viitorul muzicii populare româneşti şi ar trebui să li se acorde o mai mare atenţie. Nu prea investeşte nimeni în ei.“
Ce nu-i place
„Nu suport că oamenii au uitat în goana după bani de cel mai important lucru în viaţă, credinţa în Dumnezeu. Nu-mi plac neînţelegerile şi răutăţile, certurile fără motiv, invidia faţă de aproape, nedreptatea.“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite