Poliţiştii din Olt şi-au sărbătorit ziua în avans cu promovări la foc automat
0Poliţiştii olteni au sărbătorit astăzi cu două zile mai devreme aniversarea a 190 de ani de la înfiinţarea instituţiei. Cu acest prilej cu care au fost avansate în grad peste 200 de cadre ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt în cadrul unei manifestări organizate la sediul Consiliului Judeţenean din Slatina.
În mod teoretic, Ziua Poliţiei Române se aniversează la 25 martie, dar, cum în acest an momentul cade într-o zi liberă, s-a decis ca manifestările să aibă loc astăzi. IPJ Olt a celebrat acest eveniment în moderna sală de şedinţe de la Consiliul Judeţean din Slatina. În prezenţa unei numeroase asistenţe alcătuită din oficiali ai judeţului, poliţişti autohtoni, dar şi din Bulgaria (oraşele Pleven şi Vidin, n.a.) şi Serbia (oraşul Zajecar, n.a.), comandantul IPJ Olt, comisarul-şef Ion Voicu, a împărţit diplome şi plachete aniversare colaboratorilor instituţiei, iar poliţiştii care s-au remarcat în urma concursurilor sportive şi nu numai organizate la nivelul Inspectoratului cu ocazia Zilei Poliţiei au primit diplome de merit. Tot astăzi au fost avansaţi în termen înaintea îndeplinirii stagiului minim un număr de patru polițiști, în vreme ce alți 239 de poliţişti, ofiţeri şi subofiţeri, au fost avansați în gradul profesional următor la împlinirea stagiului minim. Prin urmare, începând de astăzi, schema de personal a IPJ Olt numără 15 noi comisari-şefi, printre care se numără şi Marian Scaete, şeful Poliţiei oraşului Scorniceşti. În total au fost avansaţi în gradul profesional următor 51 de ofiţeri. Nouă au devenit comisari, doi sunt de azi subcomisari, 17 şi-au schimbat tresele de până acum cu cele de inspector principal, iar opt au devenit inspectori de poliţie.
Prefectul judeţului, Leonid Moisiu, prezent la festivitate, le-a cerut poliţiştilor nu doar să respecte legea, dar să o şi aplice: “Nu ştiu cum este jurământul la dvs., dar funcţionarii publici jură să aplice legea indiferent ce ar fi, şi la acest lucru mă aştept şi de la dvs., mai ales că ne aşteaptă un an greu, cu două cicluri electorale şi sper să reuşiţi să aplicaţi legea în mod egal pentru toată lumea”.
Armele poliţiştilor, atracţie pentru trecători
După ce discursurile şi celelalte momente festive au trecut, invitaţii au putut vedea apoi, pe platoul de lângă sediul Prefecturii, elemente de logistică din dotarea poliţiştilor - autoutilitare, arme, câini etc. Cel mai mare success l-au avut armele, dar nici membrii echipajului de Intervenţie Rapidă, numiţi mai des sub numele de “mascaţi”, nu au rămas mai prejos, costumaţia acestora fiind ca un magnet în special pentru reprezentantele sexului frumos prezente în zonă.
CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!
Trecătorii au luat cu asalt standurile de prezentare a armamentului şi nu s-au sfiit ca să pună întrebări oamenilor legii. Copiii au fost cei mai curioşi, iar faptul că au putut să atingă o armă adevărată – fie ea şi descărcată, le-a umplut inimile de bucurie.
De precizat că Ziua Poliţiei a fost sărbătorită şi la Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor „Nicolae Golescu” (CFPP) din Slatina. Într-un cadru festiv, şase ofiţeri şi şapte agenţi din cadrul Centrului au fost avansaţi în gradul profesional următor.























































