O asistentă de la Ambulanţa Olt, confirmată cu noul coronavirus. Toţi colegii de tură sunt în izolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O asistentă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt are test pozitiv pentru noul coronavirus, fiind internată în spitalul din localitatea de domiciliu.

Asistenta, spun surse din cadrul SJA Slatina, s-ar fi simţit rău încă de la sfârşitul săptămânii trecute, când, vineri şi sâmbătă, s-a aflat în tură. La începutul acestei săptămâni s-a prezentat la spitalul din Mioveni, judeţul Argeş, testul pentru noul coronavirus fiind pozitiv. Marţi după-amiază au fost efectuate teste colegilor de tură ai asistentei, dar şi personalului TESA din sediul instituţiei, cu care femeia de asemenea a intrat în contact. Aproximativ 20 de colegi, dintre care doi medici, sunt deocamdată în izolare la domiciliu, în aşteptarea rezultatelor.

Asistenta făcea naveta de la Mioveni la Slatina cu mijloacele de transport în comun, suspiciunea colegilor fiind aceea că a avut şanse mari să contracteze noul coronavirus în microbuz.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite