Lecţia unei voluntare veterane: „Trei-patru ani am dus tiruri de apă acolo, ne costa mai mult transportul decât apa“
0
Ajută oamenii de când se ştie, lecţie învăţată de la mama sa, o femeie greu încercată. Din 1997 face voluntariat în cadrul unui ONG şi, din dragoste pentru oameni, a întrerupt chiar legături de prietenie pe care le credea trainice când nu a mai împărţit cu prietenele aceleaşi valori.
Victoria Ciucu (68 ani) este matematician la bază. A absolvit Universitatea din Bucureşti, iar după anul V de facultate, cel rezervat specializării, a primit recomandări pentru o carieră universitară sau cercetare ştiinţifică. A ales să facă cercetare şi a ajuns, după căsătorie, în judeţul Olt. Are trei brevete în cercetare, la care este co-autor, şi peste 20 de lucrări ştiinţifice publicate, însă totdeauna viaţa profesională a dublat-o cu acţiunile de voluntariat, chiar într-o vreme în care termenul era străin românilor. În spiritul acestor valori şi-a crescut şi copiii, astăzi specialişti apreciaţi în străinătate, unde şi locuiesc.
Spune că cea care i-a fost model de viaţă a fost chiar mama sa, o femeie care a trecut prin greutăţi şi şi-a crescut singură cei trei copii, după decesul prematur al soţului. Deşi deloc uşoară, din copilărie are şi amintiri frumoase. Familia sa deţinea, în Drăgăneşti, judeţul Prahova, până la venirea la putere a comuniştilor, utilaje agricole, animale, o gospodărie frumoasă.
„Atitudinea mamei mele în societate, în comunitate, era absolut diferită de a celorlalţi. Şi crescând am început să-mi pun întrebări şi să observ lucrurile acestea. De sărbătorile creştine, când se face acea pomenire a morţilor, căuta casele cele mai sărace, cele mai departe de sat, colibele, era o casă sub pământ, un bordei, îmi amintesc, şi acolo împărţea. La noi pomenile sunt foarte elaborate, foarte sofisticate, cu vase din porţelan, cu pahare de cristal, aceste lucruri se fac foarte elaborat. Eu am venit în zona aceasta (n.r. – în Olt) în 1974 şi mi s-a părut un decalaj de dezvoltare de neînchipuit, doar din manulele de istorie ştiam, cu vatră, cu vase de pământ, fără aragaz...
„Ne-au luat tot, inclusiv din podul casei“
Întotdeauna am avut modelul mamei mele. În casa mea, pentru că aveam dispensar comunal în sat, fiind fostă plasă de judeţ, toţi, să zic, părinţii copiilor internaţi în acel dispensar, rude sau nerude, stăteau în casa noastră. Locuiau unde? La noi, claie peste grămadă. Nu se duceau la alţii.
Alături de colegele din cluburile soroptimiste FOTO: arhiva personală Victoria Ciucu
Mami a fost bucătar la familia de boieri din comună, boierii fiind de factură franţuzească. Angajând-o pe ea ca bucătar şi pe sora ei, erau două femei – să ne-nţelegem, nu slugi, bucătari – mama s-a format într-un alt fel de mediu. Eram de la ţară, aveam o casă extrem de modestă. Vin dintr-o familie mândră, dar în acelaşi timp foarte încercată. Fratele mamei mele a murit în cel De-al Doilea Război Mondial pe frontul din Cehoslovacia, soţul sorei mamei mele a murit la Cotul Donului, în războiul îndreptat împotriva Rusiei, eram de partea regimului hitlerist. De aceeea sora mamei mele, cu trei copii, n-a avut pensie după soţul ei mort, pentru că a luptat în războiul contra Rusiei, niciodată n-a avut drepturi, dac-a sprijinit-o cineva a fost mama. Bunicul meu dinspre mamă - care n-a murit pe front, a murit venind acasă, cu nişte răni, a făcut cangrene -prin inexistenţa antibioticelor a murit foarte curând după venirea de pe front. O familie greu încercată, dar în acelaşi timp extrem de demnă, mândră, prin ceea ce a făcut pentru - nu vreau să fiu patetică, dar aceasta este situaţia - ceea ce a făcut pentru ţară“, şi-a început Victoria Ciucu povestea.
De vorbă cu adolescentele FOTO: arhiva personală
La scurt timp utilajele le-au fost confiscate de comunişti, iar pentru a scăpa câteva bunuri de familie, le-au depozitat la cunoştinţe.
„Ne-au luat tot, inclusiv din podul casei. Mami a vorbit puţin despre lucrurile astea. Unele, aflând dintr-o sursă că urmează să vină, mama mea le-a dat la o familie care şi le-a însuşit şi nu ni le-a mai dat niciodată. Era vorba de cristale de Bohemia, de porţelanuri fine, puse în cutii, pe care ulterior le-am văzut la acea familie şi n-am îndrăznit niciodată să spunem ceva sau să luăm ceva.
Naşul meu de botez era administratorul moşiei din Drăgăneşti. Avea două facultăţi şi când a venit din închisoarea politică a găsit casa goală, totul era golit, nu erau scaune, nu erau mese, nu mai exista nimic. Casa lui era poziţionată alături de conacul boieresc şi i s-a înterzis, sub ameninţarea reînchiderii, să ia legătura cu sătenii sau invers. Familia n-a avut voie să-l vadă ani de zile. Copiii i n-au avut voie să-şi viziteze tatăl, mulţi ani. În acest timp, mami era singura dintre rudele mele care înfrunta sistemul şi găsea nişte căi ocolitoare. Trecea o apă şi un cimitir, exista un drum, normal, drumul satului, care ducea acolo, dar nu pe acela îl folosea. Se ducea întâi la o soră care locuia la marginea satului, şi apoi mama îi ducea mălai, făină, o găină, pe care naşul meu o ţinea izolată, undeva. (...) Absolut niciodată nu am perceput regimul comunist ca pe unul legitim, având atâtea traume. Aceste urme m-au urmărit şi când am fost la centrul de cercetări“, a relatat Victoria Ciucu, povestind că dintr-un colectiv întreg, în comunism erau anumite persoane puse sub lupă, în acest caz familia Ciucu.
Zorii voluntariatului în judeţ
Nici nu ştii, de altfel, cu ce să începi când vorbeşti despre una dintre pionierele voluntariatului în judeţul Olt. De 23 de ani este membră a Clubului Soroptimist Internaţional Slatina, o structură cu afiliere naţională şi internaţională, membrele acestui club derulând de aproape 25 de ani activităţi în beneficiul a mii de familii.
Dacă inundaţiile au făcut apa nepotabilă, Clubul Soroptimist Internaţional a dus, ani la rând, în mai multe comune din Olt, apă îmbuteliată, a curăţat fântâni, a forat puţuri. Primul cabinet medical stomatologic destinat persoanelor fără posibilităţi materiale a fost înfiinţat, cu aparatură din donaţii şi în urma unui protocol semnat cu Primăria Slatina, care a susţinut salariul medicului, tot de soroptimiste. Mii de slătineni şi-au rezolvat aici urgenţele stomatologice, într-o vreme în care, ca şi astăzi, de altfel, totul era contra cost. Voluntara spune că partenerii danezi care au donat scaunul stomatologic şi au asigurat materialele i-au dat de ales, existând chiar varianta de a exploata în scop personal totul. „Ei voiau să ştie, pentru că era vorba de formularele care însoţeau acea aparatură. Mi-au spus că-mi dau câteva zile la dispoziţie, să hotărăsc. N-am stat pe gânduri nicio clipă, le-am spus imediat că vreau să facem prin intermediul clubului un astfel de cabinet“, a povestit Victoria Ciucu. Deşi aparatura există şi astăzi, sub pretextul că e depăşită moral, cabinetul nu mai funcţionează.
„M-am despărţit de prietene de-ale mele, aşa-zise prietene, pentru că n-au vrut să facă voluntariat“
Au urmat proiecte derulate cu poliţia în şcoli, unde ţinta principală au fost elevii, elevele, în special, din şcolile de arte şi meserii, cele mai expuse pericolului traficului de fiinţe umane. Educaţie medicală şi educaţie sexuală pentru tineri, burse pentru copiii cu visuri măreţe şi posibilităţi reduse, ajutor concret pentru tinere care au trecut prin experienţe traumatizante şi multe alte proiecte derulate de o mână de oameni, de femei, care cotizează lună de lună, însă, contrar a ceea ce se credea în anii ’90, şi poate se mai crede şi astăzi, nu dispun de bani, nu au maşină, nu au sediu, dar au o voinţă şi o dorinţă de a-şi ajuta semenii extraordinare.
„Nu aveam bani de transport. Noi, ca şi club - deşi nu vreau să vorbesc în numele clubului -, noi identificăm probleme ale societăţii pe care instituţiile nu le acoperă. Şi nu le acoperă peste tot în lume, nu numai în România este situaţia asta. De ce există ONG-uri în afară? Pentru că şi ei au probleme. Noi nu ne considerăm o ţară din asta, periferică, în care trebuie să fie ONG-urile controversate, cum erau după Revoluţie, că nu ştiu ce au făcut. Nu vreau să intru în această problemă - că noi n-avem sediu, n-avem maşină, n-avem nimic. Noi cotizăm, noi nu încasăm, că n-avem de unde. Apreciez toţi colegii mei care au rezistat ca perseverenţă de a-şi dărui din viaţa lor, din timpul lor, celorlalţi. Fiindcă nu e un lucru simplu, ne e foarte greu să găsim oameni, tineri sau în vârstă. Este foarte greu, aproape imposibil. M-am despărţit de prietene de-ale mele, aşa-zise prietene, pentru că n-au vrut să facă voluntariat. Aveam ieşiri în oraş, aveam întâlniri, ne vizitam, şi când am încercat – «Haideţi împreună, ne mai rotim, e greu, şi facem ceva pentru oameni!», unele, de exemplu, au zis să iasă la pensie, şi au ieşit şi n-au vrut, sau pur şi simplu n-au vrut din start. Uneori am avut parte şi de cuvinte urâte, ceea ce nu m–a făcut să capitulez în încercarea mea de a atrage colaboratori. M-a făcut să continui şi să sper, fiindcă nu e uşor. E un timp care îţi aparţine ţie, şi mai ales după ce ieşi la pensie e mai valoros decât atunci când eşti în activitate. O colegă, la un moment dat, o colegă de la club a zis – «Vă duceţi voi, pensionarele, că aveţi mai mult timp!». I-am spus exact ce v-am spus adineaori – «Îmi pare rău, dar ne jigniţi, viaţa noastră, timpul nostru, sunt mai valoroase. Voi aveţi multe înainte!».
Devotamentul e legat de iubirea de semeni. Empatie e puţin spus. Dacă nu-ţi iubeşti aproapele şi nu-ţi pasă, n-ai cum să faci ceva voluntar, cu mâinile goale, şi să nu câştigi nimic. Şi să şi dai, că trebuie. Dai din viaţa ta. Din energia ta.
Întotdeauna e bine sub umbrela unei organizaţii, pentru că are altă autoritate, reprezintă o forţă, şi juridic vorbind. (...) Fără actorul instituţional, fără cei care joacă rolul statului în mica construcţie, nimic nu se poate înfăptui. Fără o colaborare corectă, sinceră, diplomatică, cu aceste autorităţi, nu se poate face un voluntariat care să-şi atingă scopurile. Nu am avut nicio instituţie care să nu ne fie alături“, a vorbit Victoria Ciucu despre ce înseamnă voluntariatul şi de ce ar trebui fiecare să ne implicăm.
„Ar trebui să vă puneţi traista pe băţ şi să plecaţi prin sate“
În satul natal al soţului său toată lumea o cunoaşte, iar atunci când anumite probleme îi depăşesc pe săteni, apelează la Victoria Ciucu, uneori şi pentru problemele altor rude sau cunoştinţe. Aşa a ajuns să corespondeze cu autorităţile din Germania şi cu ambasada acestei ţări în România pentru drepturile la alocaţie ale unor copii ai căror părinţi au lucrat o vreme în Germania, sau să se adreseze autorităţilor juridice internaţionale pentru un litigiu privind proprietatea unui fost deţinut politic, sau să rezolve problemele mari cu dantura pentru o copilă dintr-un sat, sau să desluşească iţele unui dosar privind un tânăr acuzat de furt, dar bătut până la inconştienţă de poliţiştii dintr-o comună, sau să obţină pentru un tată bolnav grav dreptul de a-şi vedea copilul aflat în plasament, sau să intervină atunci când unei tinere mame i s-a perceput o şpagă substanţială atunci când a venit momentul să nască, sau să corespondeze cu diverse ministere, semnalând furtul din materialele de construcţii trimise pentru reconstruirea caselor afectate de inundaţii etc. etc. Speţe dintre cele mai diverse, situaţii aparent fără ieşire, consumatoare de timp, nervi, chiar resurse, însă oamenii apelează adeseori menţionând că nu mai au speranţă.
„O bătrână îmi spunea la un moment dat că ar trebui să-mi iau traista-n băţ şi să merg prin toate satele, că sunt mulţi cei care au probleme. M-a deranjat pe moment acea replică, însă am înţeles ce spunea de fapt femeia“, a mai spus Ciucu.
Deşi fiecare problemă este cea mai importantă pentru cei care nu găsesc o cale de rezolvare, Victoria Ciucu are şi planuri cu bătaie lungă. I-a prezentat directorului medical al spitalului din Slatina un proiect ambiţios de formare a consultanţilor în lactaţie, iar printr-o colaborare cu o universitate din Zurich există chiar posibilitatea specializării medicilor în problema sânului. Inacceptabil i se pare şi faptul că România nu are o bază de date despre starea de sănătate a românilor de la medicii stomatologi, un domeniu de care sistemul de stat pur şi simplu nu se preocupă. Militează, de asemenea, pentru dreptul membrilor familiilor bolnavilor de TBC de a beneficia periodic de analize şi retestări, statistica sumbră din domeniu plasând România pe un nedorit loc I ca incidenţă.
Se încarcă comentariile...
