FOTO Zona agricolă Corabia, irigată cu apă din Dunăre de la toamnă
0Veşti bune pentru proprietarii de terenuri agricole din zona oraşului Corabia. Începând din această toamnă, o suprafaţă însemnată din acest perimetru va fi irigată cu apă direct din Dunăre. Beneficiari vor fi atât marile societăţi agricole, dar şi micii fermieri. Inţiatori ai demersului resuscitării sistemului de irigaţii sunt Primăria oraşului Corabia şi Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.
Primele probe pentru repornirea sistemului de irigaţii au avut loc la Staţia de Pompare Aducţiune Celeiu, un loc care pompează apă direct din Dunăre în sistemul de irigaţii. Staţia a funcţionat normal între orele 12.00 – 13.00. Cei care au participat la moment au precizat că agregatul în cauză are o putere de 3.150 kw, debitul acestuia fiind de 5-8 mc/secundă.
“Principala problemă la acest moment o reprezintă colmatarea acestei staţii şi aceasta din cauza debitului scăzut al Dunării, cumulate cu lipsa precipitaţiilor. De aceea, în viitorul apropiat se intenţionează o decolmatare a pragului de intrare în bazin a Dunării pentru a se putea face o aspiraţie normală a apei şi a păstra un flux continuu în sistemul de irigaţii”, a declarat Dan Oltean, purtător de cuvânt al Primăriei oraşului Corabia, instituţia care a avut inţiativa în ce priveşte resuscitarea sistemului de irigaţii în zonă.
La rândul său, ing. Marian Caroi, participant la probele de luni, a precizat că acţiunea de repornire a sistemului de irigaţii în zona Corabia vine ca urmare şi a colaborării Primăriei Corabia cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF).
“Directorul general al ANIF a făcut mai multe vizite, în primăvara acestui an, în zonă, dar şi la Primăria oraşului Corabia, unde a participat şi la o şedinţă de Consiliu Local, prilej cu care le-a explicat consilierilor avantajele repornirii sistemului de irigaţii şi faptul că acest lucru ar fi posibil, deşi mulţi erau pesimişti în acest sens. Iată însă că, astăzi (luni – 26 august, n.a.), s-a dovedit că, unde există voinţă, se poate”, a afirmat ing. Marian Caroi, un vechi angajat şi cunoscător al sistemului de irigaţii din zona Corabia.
Principalii beneficiari ai sistemului de irigaţii vor fi, în primă fază, aproximativ 11-12 mari ferme agricole, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din zona Corabia – O.U.A.I., A.U.A.I. Celco Olt, A.U.A.I. Vădăstriţa, Unirea, dar şi alte societăţi agricole. De asemenea, în afară de aceste ferme agricole care s-au înscris deja pentru a beneficia de avantajele sistemului de irigaţii, sunt aşteptaţi să încheie contracte în acest sens şi micii fermieri din zonă, dată fiind problema acută cu care se confruntă toată lumea din cauza lipsei apei.
În total vor fi irigate cu apă din Dunăre aproximativ 9.000 de hectare de teren. Autorităţile promit că sistemul de irigaţii va fi perfect funcţionabil pentru campania de însămânţare din toamna acestui an care bate la uşă.