FOTO Mica Unire, omagiată la Slatina cu depuneri de coroane şi Hora Unirii pe bulevard

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Manifestările dedicate Micii Uniri au avut loc la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Manifestările dedicate Micii Uniri au avut loc la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Împlinirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor a fost sărbătorită la Slatina prin organizarea unui program special, ce a inclus o slujbă religioasă, depuneri de coroane şi jerbe de flori, defilarea Gărzii de Onoare a oraşului, precum şi nelipsita de-acum „Horă a Unirii”.

Manifestările dedicate "Micii Uniri" au avut loc, ca de obicei, la statuia întemeietorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, din faţa complexului „Vacanţa”. Startul acţiunilor a fost dat în jurul orelor 09.30, când au fost prezentate Garda de Onoare a Slatinei, Garda Drapelului şi fanfara oraşului „Lyra”. Tot atunci au fost prezentate şi oficialităţile, iar comandantul Gărzii de Onoare a depus onorul.

A urmat intonarea imnului de stat, după care a fost oficiată o slujbă religioasă de către un sobor de preoţi. Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, a ţinut o scurtă alocuţiune despre însemnătatea zilei, după care a început derularea ceremonialului depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la aceeaşi statuie a domnitorului Cuza.

Odată încheiate şi aceste gesturi oficiale au urmat la rând defilarea Găzii de Onoare a oraşului, a Gărzii Drapelului şi a fanfarei oraşului - „Lyra”.

Ulterior, lumea prezentă la acel moment în zonă a dat mână cu mână şi s-a strâns într-o uriaşă „Horă a Unirii”. Politicieni de toate culorile politice au lăsat de-o parte rivalităţile din branşă, chiar dacă la Slatina bat la uşă noi alegeri pentru instituţia Primăriei, şi s-au alăturat într-o uriaşă horă celor peste 150 de locuitori ai oraşului prezenţi la manifestări.
 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite