FOTO  La Slatina continuă “îmbrăcarea” blocurilor: peste 100 de apartamente au primit undă verde pentru termoizolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Termoizolarea blocurilor din Slatina a început în 2007 şi continuă şi în prezent  (FOTO: Mugurel Manea)
Termoizolarea blocurilor din Slatina a început în 2007 şi continuă şi în prezent  (FOTO: Mugurel Manea)

Primăria Slatina continuă campania de anvelopare a blocurilor din municipiu. Astfel, zilele trecute, reprezentanţii instituţiei au semnat, cu cei ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, un contract de finanţare în acest sens în valoare de 2,8 milioane lei ce prevede anveloparea prin termoizolare şi tâmplărie PVC a 108 apartamente. Până acum au fost anvelopate, în ultimii şapte ani, aproape jumătate dintre blocurile din oraş.

Contractul semnat zilele trecute de către reprezentanţii administraţiei locale din Slatina este al doilea semnat în acest an, dintr-un total de nouă cereri depuse de municipalitate la ADR Sud-Vest Oltenia pentru anveloparea apartamentelor din oraş. Cele 108 apartamente incluse în schema de finanţare semnată acum vor fi anvelopate însă anul viitor, în acest an urmând să fie reabilitate în acest mod apartamentele incluse în cadrul unui contract semnat în luna februarie. Prin cele peste 100 de apartamente de acum, la care urmează să se adauge şi cele din cadrul celorlalte şapte cereri de finanţare depuse anul acesta ce urmează a fi semnate până la finele anului, vor face ca aproape 65% dintre apartamentele din Slatina să fie reabilitate prin anvelopare termică.

“Am început aceste lucrări de anvelopare termică în anul 2007 şi, de atunci şi până acum, am ajuns să avem aproape jumătate dintre blocurile din oraş termoizolate, cu o imagine total nouă. La această schimbare de aspect se adaugă, desigur, şi avantajul că termoizolarea reduce valoarea facturii la întreţinere pe timpul iernii”, a afirmat edilul Minel Prina.

Scările de bloc incluse în contractul de finanţare semnat zilele trecute ce vor fi termoizolate anul viitor sunt următoarele: blocul 18, str. Dorobanţi - sc. A; blocul 3, Aleea Cazărmii - sc. A şi B; blocul 17, str.Cireaşov – sc. A şi B; blocul 16, str.Cireaşov - sc. A, B, C; blocul 22, str.Văilor - sc. A, respectiv blocul 19, str. Dorobanţi - sc. A.

Până acum, Primăria Slatina a depus anul acesta la A.D.R. S-V Oltenia un număr de nouă cereri de finanţare pentru reabilitarea a 97 de blocuri prin termoizolare pe fonduri europene. Primele lucrări aferente contractului semnat în februarie a.c. ar trebui să înceapă în maximum o lună.

Apartamente propuse pentru anvelopare pe fonduri proprii

De menţionat că, la apartamentele propuse pentru termoizolare pe fonduri europene, se adaugă alte sute de apartamente de pe 60 de scări de bloc ce vor fi "anvelopate" din bugetul local în cadrul programului propriu al municipalităţii numit “Slatina - oraş verde, oraş curat”. Aici sunt incluse acele scări de bloc ai căror locatari şi-au montat singuri tâmplărie exterioară din termopan la apartamente+balcoane, la casa scării şi la uşile exterioare ale blocurilor. Lucrările în acest sens au demarat deja şi vor trebuie finalizate până la venirea noului sezon rece.

termoizolare slatina

Scările incluse spre termoizolare pe programul “Slatina - oraş verde, oraş curat” sunt:

Aleea Macului, bloc FA 22, scara A
Aleea Muncii, bloc FB 10 - anexa
Aleea Crinului, nr. 2, bloc C 6
Aleea Lalelelor, bloc FB 4, scara A
Aleea Lalelelor, bloc FB 6, scara D
Aleea Lalelelor bloc FA 13, scara C
Aleea Lalelelor, bloc FA 13, scara 2
Aleea Castanilor, bloc A5, scara B
Aleea Lămâiţei, bloc C15, scara A
Aleea Plopilor, bloc D12, scara C
Aleea Rozelor, bloc FB 17, scara E
Aleea Textilistului, bloc G 9, scara A
Bulevardul A.I. Cuza, bloc D2, scara A
Bulevardul A. I. Cuza, bloc D 6, scara A
Bulevardul A.I.Cuza, bloc 4, scara A
Bulevardul A.I. Cuza, bloc 24, scara A
Bulevardul A.I. Cuza, bloc Union, scara B
Bulevardul Nicolae Titulescu, bloc 7, scara A
Bulevardul Nicolae Titulescu, bloc 13, scara A
Strada Armoniei, bloc 1, scările A şi B
Strada Arcului, bloc 1A, scara A
Strada Crizantemei, bloc 1 ABC, scara C
Strada Crizantemei, bloc 4B, scara A
Strada Crizantemei, bloc 3 AB, scara A

Strada Cornişei, bloc FA 3, scara 5
Strada Cornişei, bloc ZA 3, scara A
Strada Cuza Vodă, bloc 4, scara A
Strada Cuza Vodă, bloc 14, scara A
Strada Cuza Vodă, bloc 6 bis, scara A
Strada Cuza Vodă, bloc 19, scara C
Strada Cuza Vodă, bloc 22, scara A
Strada Cuza Vodă, bloc 21, scara A
Strada Cuza Vodă, bloc 24, scara B
Strada Cuza Vodă, bloc 28, scara C
Strada Cuza Vodă, bloc G1, scara A
Strada Cuza Vodă, bloc G4, scara A
Strada Dorobanţi, bloc 8, scara A
Str. Ecaterina Teodoroiu, bloc 6, scara C
Str. Ecaterina Teodoroiu, bloc 9, scara E
Str. Ecaterina Teodoroiu, bloc 10, scara E
Str. Ecaterina Teodoroiu, bloc 30, scara A
Str. Ecaterina Teodoroiu, bloc V20, scara A
Str. Ecaterina Teodoroiu, bloc V22, scara A
Strada Elena Doamna, bloc 2, scara A
Strada Elena Doamna, bloc 7, scara A
Strada Elena Doamna, bloc 10, scara A
Strada Garofiţei, bloc 4 AB, scara B
Stada Mânăstirii, bloc 2B, scările C şi D
Strada Primăverii, bloc FA 18, scara C
Strada Primăverii, bloc FA 27, scara A
Strada Plevnei, bloc 13, scara B
Strada Teiului, bloc 4, scara C
Strada Unirii, bloc FA 16, scările B şi D
Str. Văilor, bloc 11, scările A şi B.
 

Vă mai recomandăm:

FOTO  Primarul Slatinei, gata să ducă „muncă de lămurire” cu locatarii care nu vor să-şi reabiliteze termic blocurile

FOTO  Termoizolare la Slatina făcută în bătaie de joc

FOTO  Slătinenii – buluc ca să îşi termoizoleze blocurile 

FOTO  Cele mai hidoase blocuri-turn din Slatina au devenit istorie

FOTOGALERIE  Cel mai aglomerat şi mai hidos bloc-turn din Slatina a intrat în renovare

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite