Concursul pentru postul lăsat liber de adjunctul Mladin de la IPJ Olt a fost amânat
0Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a amânat concursul ce urma să stabilească cine va ocupa postul de adjunct al IPJ Olt, devenit vacant după ce fostului deţinător, Emilian Mladin, i-a fost aprobată pensionarea anticipată. Reamintim că acest concurs a fost stabilit iniţial a avea loc marţi – 29 ianuarie. Deocamdată nu se cunoaşte noua dată, dar cert este că trei candidaţi rămân “în cărţi”.
Aşteptat cu un deosebit interes, concursul amânat pentru ocuparea fotoliului de adjunct al IPJ Olt (post lăsat liber de către comisarul-şef Emilian Mladin, n.a.) nu face decât să prelungească o stare de fapt devenită extrem de tensionată după scandalurile pe bandă rulantă având ca tema instituţia menţionată. Controlul efectuat în perioada 20 noiembrie – 6 decembrie anul trecut la IPJ Olt s-a dovedit a fi, până la urmă, doar un pretext pentru ce a urmat. Înjunghierea de către o poliţistă din Balş a fostului ei superior direct chiar în faţa casei acestuia a declanşat, de fapt, valul de dezvăluiri incendiare ce au scos la iveală o faţă relativ “nouă” a IPJ Olt şi a multora dintre angajaţii de vază ai instituţiei.
Comisarul-şef Ion Voicu a fost nevoit, practic, să-şi întrerupă cariera de comandant al IPJ Olt după ce numele său a fost menţionat de poliţista Melania Renghea că ar fi violat-o, alături de alte nume mari din judeţ de poliţişti şi procurori. Voicu a cerut să fie lăsat să se pensioneze anticipat. De asemenea, comisarul-şef Emilian Mladin, al cărui post este scos acum la bătaie, a trebuit să abandoneze şi el funcţia de adjunct al lui Voicu şi s-a pensionat anticipat.
“Am fost anunţaţi că data concursului pentru ocuparea funcţiei de adjunct al Inspectoratului de Poliţie Olt s-a amânat. Deocamdată nu s-a precizat noua dată de desfăşurare a acestui concurs. Cert este că acesta va fi susţinut de acelaşi număr de persoane care au trecut de prima probă a dosarelor, respectiv trei ofiţeri din IPJ Olt”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al instituţiei.
Trei, Doamne, şi toţi trei
Cei trei ofiţeri declaraţi admişi după prima probă sunt: comisarul-şef Alina Popescu, şefa Serviciului Cabinet din cadrul IPJ Olt, comisarul-şef Vasile Stoean, actualul comandant al Poliţiei Slatina, şi, respectiv comisarul-şef Nicolae Trifu, şeful Biroului Drumuri Naţionale a Poliţiei Rutiere Olt.
Alţi doi ofiţeri ce au râvnit la scaunul vacant al lui Mladin au fost respinşi: comisarul Cătălin Florescu de la Serviciul Investigarea Fraudelor, respectiv subcomisarul Valentin Popa de la Poliţia Găneasa, cel care a sesizat problemele din IPJ Olt ce au dus la controlul de la finele anului 2012. De altfel, Valentin Popa este acum acuzat că a stricat imaginea instituţiei prin dezvăluirile făcute în presă.
Condiţii şi condiţii
Deşi nu se ştie noua dată a concursului pentru postul de adjunct al IPJ Olt, se cunoaşte, totuşi, în ce va consta el. Ultima probă va avea loc la sediul IGPR şi va fi reprezentat de susţinerea unui interviu pe subiecte profesionale. Aprecierea rezultatului final al interviului se face cu note de la 1 la 10 şi este declarat „admis” candidatul care obţine nota cea mai mare - minimum 7. În situaţia în care mai mulţi candidaţi vor avea aceeaşi notă, atunci va fi declarat admis candidatul cu cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. Dacă mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.
Reamintim că cel de-al doilea adjunct al IPJ Olt, comisarul-şef Valerian Iliescu, şi-a prelungit concediul medical în care se afla de două săptămâni. De spre el se ştie că ar intenţiona să ceară transferul la un alt inspectorat de poliţie din apropierea Oltului.