Botezul animalelor. Cum s-a transformat sursa de trai a țăranului român în pasiune costisitoare REPORTAJ
0Sute de crescători de animale, în special cai, își etalează exemplarele la început de an în localitățile în care, de Bobotează, se organizează Botezul cailor. Din sursă de trai, creșterea animalelor a devenit un hobby care costă, admit proprietarii, de aici și numărul de animale în scădere.
Botezul cailor este una dintre puținele ocazii din an când crescătorii de animale pot să se mândrească în fața lumii cu necuvântătoarele de care au grijă, dar și să își arate priceperea ca fermieri. În tinerețea bunicilor, era acea zi în care animalele frumos împodobite erau scoase din curte și duse la locul de întâlnire unde preotul le „boteza“. Se desemnau apoi cele mai frumoase dintre ele, pentru proprietari fiind o mândrie și o certificare a priceperii lor. Aveau loc, ca și astăzi, întreceri, cele mai iuți şi cele mai puternice exemplare aducându-le oamenilor faimă și, uneori, răsplată materială.
Dispărute în perioada comunistă, sărbătorile de acest fel au fost reluate în anii 2000, iar cu implicarea autorităților locale au devenit tradiție în sudul țării. Proprietarii de animale, de la an la an mai puțini, străbat acum și sute de kilometri pentru a-și etala exemplarele întreținute cu costuri mari. Însăși participarea implică acum cheltuieli considerabile, pentru că animalele aduse din localități îndepărtate sunt transportate cu mijloace de transport autorizate. A devenit, în fapt, dintr-o sărbătoare a câtorva comunități învecinate, una a proprietarilor pentru care creșterea animalelor nu mai este o sursă de trai, ci un hobby costisitor.
Pe lângă pasionați, de fiecare dată îi regăsești pe nostalgici, cei care au avut cândva grajdul plin și care acum se bucură doar de bucuria altora. „Se schimbă vremurile. Ehei, ce frumos era odată! Animalul își câștiga nutrețul, dar astăzi, dacă n-ai bani, nici nu îndrăznești să visezi la așa ceva“, auzi printre sutele de oameni care se uită admirativ la caii pe care stăpânii îi pregătesc de concurs.
„Ce frumusețe! Dai pe el cât dai pe o casă!“
La Vâlcele, în județul Olt, s-a furat startul, Botezul animalelor, ediția 2025, fiind organizat în ajunul Bobotezei, în zona târgului din localitate – inițiat în 2012, evenimentul a devenit deja o tradiție așteptată. În cei 13 ani, lucrurile s-au schimbat mult, spun participanții. Sunt din ce în ce mai puțini crescători de animale, chiar dacă zona este încă recunoscută în Olt pentru efectivele de animale relativ numeroase. „Pentru că nu este încă Boboteaza, nu se botează animalele astăzi, dar denumirea a rămas aceasta pentru că prima ediție, în 2012, s-a organizat chiar de Bobotează. Pentru astăzi avem înscrise 20 de cabaline la tracțiune, opt la frumusețe și mai sunt la ovine: cel mai frumos cârd de oi – două înscrieri, cea mai frumoasă ovină – două înscrieri. Și avem și la cea mai frumoasă bovină – tot două înscrieri. Când am început, erau mai numeroși, acum e în scădere. Ovinele cred că sunt mai ușor de crescut, însă la bovine a scăzut mult, la fel și la cabaline. Oamenii nu mai fac muncile cu caii. Parte din ei, care au și cai, au și utilaje“, spune Ion Boldoi, consilierul primarului din Vâlcele și unul dintre organizatorii evenimentului.
Forfota a început în zona târgului încă dinainte de ora 10.00. „Haideți, băieți, că în alți ani era totul gata, voi acum vă apucați de măsurători?“, sunt certați organizatorii de primii săteni ajunși la locul întâlnirii. Pe terenul de fotbal din localitate unde vor avea loc cele două probe pentru cai – proba de frumusețe și proba de tracțiune – se delimitează spațiul rezervat tractării bușteanului de 1.300 de kilograme.
Între timp, pe izlaz încep să fie parcate remorcile din care sunt scoși caii de rasă care adună doar cuvinte de admirație. „Uită-te ce frumusețe! Cred că ăsta costă o avere, dai pe el cât dai pe-o casă!“, își dau privitorii cu părerea. Crescătorii de animale ajung și la discuții specializate. Se consultă, află de unde își pot procura diverse lucruri, își mai povestesc pe la ce concursuri au ajuns prin țară, ce-a fost acolo, cum au fost premiile etc.
Au ajuns și trăsurile, aduse și acestea cu transport special. Proprietarii fac ultimele pregătiri, mai lustruiesc încă o dată totul, pentru că, puse una lângă cealaltă, ți-e greu să decizi care este cea mai frumoasă. Caii poartă și ei harnașamente impecabile, componentele metalice strălucesc în bătaia soarelui. N-ai zice că urmează o întrecere într-un sat obișnuit, ci o competiție de soi care așteaptă să fie transmisă de televiziunile specializate. Aspectul contrastant este ținuta proprietarilor, cei mai mulți veniți în trening și pantofi sport.
„Hai, Zână, haide fată, hai, că te ajut și eu!“
Forfota se manifestă pe câteva hectare. Cei mai mulți dintre cei veniți să vadă spectacolul sunt bărbați, de toate vârstele, iar printre ei, și femei și copii. Auzi din când în când: „Ai grijă, tati, ai grijă la cai!“, pentru că, între timp, caii au fost înhămați la trăsuri și au început turele de antrenament.
În scurtă vreme începe și competiția, prima probă care se consumă fiind defilarea trăsurilor. Caii sunt care mai de care mai frumoși, iar proprietarii sunt triști că nu li se acordă mai mult timp pentru a expune privirilor animalele îngrijite cu efort mare. Se trece apoi la proba în care caii de talie grea se întrec în a mișca pe o distanță cât mai mare un buștean care cântărește 1.300 de kilograme.
Printre participanți se află şi Florin Oprescu, proprietarul unei iepe cu vâsta de 10 ani. O are de aproximativ un an, însă legătura dintre cei doi bate tot ce s-a prezentat până la ei în concurs. Tânărul o încurajează cu o voce puternică, însă nu înjură, nu folosește, nici măcar demonstrativ, biciul. „Hai, Zână, haide fată, hai, că te ajut și eu!“, își încurajează tânărul bărbat animalul. Iar Zâna nu-l dezamăgește, fiind multă vreme pe primul loc.
„Suntem din Argeș, de la Micești, și participăm la multe concursuri prin țară, de ceva timp. A câștigat și premii. Așteptăm să vedem finalul care este – până acum suntem pe primul loc. Este o pasiune foarte mare să ne petrecem timpul alături de cai. Este foarte costisitor, au ajuns foarte scumpi caii în ziua de azi, sunt mai scumpi ca mașinile. Plus îngrijirea lor, că trebuie îngrijire, și timpul petrecut cu ei, sunt mai multe... Numai cine are pasiunea asta poate să înțeleagă. Am crescut cu caii de mic, din părinți, străbunici. Pe Zâna o am de un an. Trebuie antrenament, mult timp petrecut cu ei, ca un sportiv. Cum toți sportivii se antrenează, așa trebuie și ei să aibă mișcare tot timpul și îngrijire foarte bună“, explică proprietarul.
Zâna a reușit să tragă bușteanul pe o distanță de 87 de metri, în timpul alocat de 3 minute. „La kilogramele pe care le are ea este foarte bine, suntem foarte mulțumiți. Este semigreu românesc. Am luat-o pentru drag și am văzut că ea poate să concureze și este un cal foare bun, am zis de ce să nu arătăm lumii valoarea ei. La tracțiune concurează, la simplu, la dublu... Mai am un cal mai mic, să-l învețe“, mai spune Florin Oprescu.
Folosește calul și la transport, la pădure, dar și pentru muncile gospodăriei, deși mult mai puțin decât odinioară.
„Înainte caii își câștigau banii, acum au ajuns să fie întreținuți. Faceți socoteala: un balot de fân e 40 de lei, pe care îl mănâncă în 24 de ore. Pe lângă el, mai este și ovăz. Majoritatea produselor le cumpărăm, asta e problema, că nu prea avem pământ să producem. Avem serviciu și nu prea avem timp să mergem la munci. Dacă am solicitări și am timpul necesar, merg, dacă nu, nu. Au ajuns foarte scumpi acum, undeva la 5.000 de euro. Până acum, toată lumea avea cai și n-aveau mașini, acum au mașini, dar foarte puțini mai au cai. Înainte, pentru majoritatea caselor care se făceau se cărau materiale – balastru, nisip –, acum, cu mașinuța de 3,5 tone, nu mai stă după tine, cu calul prin curte. Mulți și-au băgat centrale pe peleți, nu mai au nevoie nici de lemne“, prezintă situația Oprescu.
Unicornul satului românesc: tradiția creșterii cailor
La evenimentul vâlcelenilor au venit și comercianții care vând harnașamente și tot felul de alte accesorii necesare. Proprietarii analizează oferta, sunt încântați de tot ce văd, dar nu-și permit să cumpere prea multe. Cei mai mulți își calcă pe inimă și cumpără un bici, un căpăstru sau ce le-a mai cedat prin gospodărie și trebuie să înlocuiască.
„Venim la târguri și festivaluri. Din ce în ce mai slab e, meseria e din tată-n fiu. Tata a fost șef de secție pe vremea lui Ceaușescu la așa ceva, la cooperativă. Ulterior, s-au privatizat și ei. Am făcut și facultate, și master, dar am rămas tot cu afacerea asta. Am zis să am o facultate, să te poți angaja cât de cât acceptabil dacă nu mai merge“, spune unul dintre comercianți.
Afacerea, încă profitabilă, merge mai greu decât cu ani în urmă, tot pentru că numărul crescătorilor de cai se împuținează. „Groaznic scade numărul crescătorilor. Înainte era gospodăria și doi-trei cai, acum sunt zece cai pe comună. Acum, cine are cal îl are bun pentru că le place. Au oamenii de toate în curte și-i cumpără că le place să-i aibă, înainte trăgeau cu ei la lemne, la pădure, făceau fel de fel de munci“, completează antreprenorul. Mai întrerupem discuția pentru că oamenii se arată interesați de diverse obiecte. „120 de lei e zăbala, e de inox“, oferă comerciantul detaliile cerute. Se uită oamenii și și-ar dori să cumpere și harnașamente, doar că nu e o cheltuială pe care să o faci pe negândite. Materialele sunt de bună calitate, dar prețul sare de 1.000 de lei.
Subvenție de 600 de lei pentru 300 de animale
Familia Șerban și-a adus la Botezul animalelor turma de oi, un efectiv de vreo 400 și ceva de capete. „Am venit și cu copiii, trebuie să ducă mai departe tradiția, din bătrâni creștem animale. Soțul, părinții, bunicii, străbunicii lui au tot avut oi. Participăm la categoriile cel mai frumos cârd de oi și cea mai frumoasă ovină“, spune soția lui Bogdan Șerban, proprietarul turmei. Sebi, mezinul familiei, are puțin peste 2 ani. Este de nedesprins de turmă, însă părinții spun că în niciun caz nu vor insista să continue afacerea familiei, trebuie să decidă singur. E valabil și pentru sora lui și pentru frații mai mari. „Nu știu să vă zic exact ce mi-aș dori pentru ei, depinde ce se întâmplă și în țară. E foarte greu de spus“, spune mama copiilor.
„Ce e cel mai greu? Toate, că suntem hăituiți din toate punctele de vedere. Începând de la pășune până la forță de muncă. Dacă nu ai cu cine să faci treabă, e dezastru. Mulți spun «huo, ești cioban!». Ei merg pe premisa că ciobanii sunt proști, nu sunt școliți. Meseria este încă bănoasă, dar și cu subvențiile ne păcălesc. Noi facem împrumuturi să le dăm grăunțe, să cumpărăm ce mai trebuie. Te duci și-i spui fermierului care are mii de hectare «dă-mi și mie 30 de tone de boabe și-ți dau banii când îmi intră subvenția!». Dar când îmi intră subvenția, sunt 600 de lei. Acum, când mi-a intrat subvenția, sub cuvânt de onoare, 600 de lei pentru 300 și ceva de animale. Și seceta ne-a afectat foarte tare. Le ținem pe nutreț cumpărat din vară. Sunt la jumătate cu nutrețul, mă uit că rămân fără – pentru februarie și martie mi-e frică“, spune Bogdan Șerban.
Zero profit
Cel mai greu este că proprietarii încă nu fac totul conform unui plan de afaceri. Câștigă, dar și cheltuie foarte mult.
Ce luăm din miei și brânză, tot în ele investim. Momentan nu avem cu ce să facem un plan, că din noiembrie până în aprilie sunt șase luni, trebuie să le pui să mănânce. Vă dați seama cât consumă? (...) Anul trecut a mers bine. Am livrat mieii în două ture. Și cu brânza a mers binișor. Nu avem cantitate imensă de lapte sau de brânză ca să livrăm în magazine, ce avem o vindem de acasă sau aici, la târg. După tăierea mieilor, la Paști, merg bine o lună-două, după, când începe să se usuce iarba, nu mai au la fel de mult lapte“, explică fermierul.
Toți fermierii, indiferent de ce produc,
se plâng de faptul că ajung să câștige cel mai puțin și că, pe seama lor, intermediarii
fac cu adevărat profit. „Cu ce am pe saivan lăsate, pentru Paște, mă apropii la
60. Tot la samsari, tot la negustori o să vând, că nu-și permite unul ca mine
să se ducă să vândă în piețe. 20 de lei îmi dă pe kilogram și el îl dă cu 40.
Știu precis oameni care au venit la mine în curte, au luat mielul și l-au
vândut la București cu preț de preț. Dau producătorului 35 de lei în carcasă și
ei îl dau și cu 60. Dar n-avem ce face, mergem înainte, câți mai suntem. Oricum
mai suntem câțiva, acum 20 de ani erau mii de oi la noi în Vâlcele“, încheie amar Bogdan Șerban.
Se încarcă comentariile...
