Bisericile din lemn şi rezervaţia cu „cel mai valos arboret de gârniţă“, atracţii de nerefuzat pentru o zi în natură

Deşi nu este printre cele mai vestite judeţe pentru turism, dacă vă doriţi privelişti minunate, aer curat şi minunăţii care, e drept, nu prea apar prin albume, le veţi găsi pe cărările dealurilor din nordul judeţului Olt.

Nu apar în circuitele turistice şi doar sporadic, atunci când se mai obţin bani pe diverse proiecte, sau când oameni pasionaţi de locurile pe nedrept lipsite de promovare îşi apleacă atenţia, se adaugă însemnări. Este vorba de locuri de o frumuseţe neasemuită, accesibile, care pot fi văzute într-o zi de hălăduială. Un astfel de tur ne este propus de Claudia Balaş, etnograful Muzeului Judeţean Olt, o iubitoare a locurilor şi lucrurilor frumoase.

Nordul judeţului Olt este plin de astfel de colţuri ferite de ochii şi pasul turiştilor. Nu găseşti indicatoare care să te aducă aici, nici mijloace de transport dedicate, însă dacă porneşti cu maşina personală, pregătit pentru o zi departe de tumultul oraşului, inclusiv cu cele de-ale gurii, pentru că nu există pensiuni în zonă şi nici localnici care să te întâmpine cu bucate locale, excursia îţi va rămâne pentru multă vreme în suflet. Vei avea ocazia să vezi splendoarea naturii în rezervaţia forestieră Seaca - Optăşani, biserici din lemn care au rezistat trecerii timpului în mai multe localităţi din zonă, cea mai veche mânăstire din Olt, care are peste 500 ani, dar şi să afli reţete inedite pentru feluri de mâncare care folosesc drept ingredient de bază prunele uscate, specialitatea zonei.

În satul Chilia, comuna Făgeţelu, poţi vedea Muzeul de artă populară „Nicolae M. Nica“, locul lăsat celor care sunt interesaţi să-şi cunoască rădăcinile de neobositul Nea Nica, cel care a adunat în zeci de ani zestrea expusă astăzi gratuit.

Bisericile din lemn, după „chipul“ caselor sătenilor

Bisericile din lemn care încă rezistă timpului reprezintă o bogăţie extraordinară, specifică nordului judeţului Olt. În prima localitate din excursia pe care v-o propunem, Tătuleşti, există chiar mai multe.  La Tătuleşti, ajungi după ce te abaţi câţiva kilometri de la drumul European E 574, venind dinspre Piteşti. Vestite aici sunt bisericile Dopicea şi Momaiu. Pentru că nu se vizitează foarte des, în funcţie de ziua din săptămână şi de momentul vizitei, va fi, cel mai probabil, nevoie să sunaţi personalul bisericii pentru a putea să vă bucuraţi şi de priveliştea din interior.

Biserica Momaiu a fost strămutată de pe locul unde a fost aşezată iniţial, fiind ridicată pe temelie de beton. Pereţii sunt din bârne groase de stejar, cioplite şi terminate la partea superioară în forma capetelor de cai, un element întâlnit şi la celelalte biserici de lemn din zonă, ca şi motivul brâului în formă de funie răsucită sau modelul de îmbinarea a grinzilor, anume acela de „cheotoare dublă”.

Scurtă istorie a prezenţei bisericilor de lemn în zonă

„În secolul al XVII - lea, chiar şi al XVIII –lea, numărul bisericilor de lemn era covârşitor, chiar şi în judeţul Olt. Perisabilitatea lemnului şi trecerea la construirea bisericilor de zid a contribuit simţitor la scăderea numărului celor tradiţionale. Cu toate acestea, bisericile de lemn s-au păstrat în număr suficient de mare pentru a ne oferi o imagine de ansamblu a arhitecturii de lemn şi a virtuţilor arhitectonice ale meşterilor populari.

În urma recensământului din 1976 au fost identificate pe teritoriul României 762 de biserici de lemn, catalogate ca fiind monumente istorice, repartizate astfel, pe regiuni geografice: în Transilvania 213, în Crişana 109, 21 în Banat, în Maramureş 54, 163 în Moldova, 60 în Muntenia şi 142 în Oltenia.

Biserica de lemn din Leleasca a fost reabilitată cu fonduri de la Ministerul Culturii FOTO: Alina Mitran

După vechea configuraţie a judeţului Olt, fără partea din Romanaţi (n.r. – judeţul Olt de astăzi este format din vechiul judeţ Olt la care a fost alipit judeţul Romanaţi), în anul 1824 existau 159 biserici, din care 94 erau construite din lemn. În partea Romanaţilor, conform datelor oferite de catagrafia din 1845, existau 33 de biserici de lemn. Reducerea progresivă a numărului bisericilor de lemn în favoarea celor de zid a fost cauzată în principal de masivele defrişări din Ţara Românească, fenomen comun, de altfel, tuturor teritoriilor româneşti. Într-un interval de 137 de ani ( 1781 – 1918) dispar din diverse cauze peste două milioane şi jumătate de hectare de pădure, cu implicaţiile de rigoare în realizarea construcţiilor de lemn“, ne spune etnograful Claudia Balaş, explicând că şi aici biserica a fost „axa lumii satului” în jurul căreia s-au desfăşurat principalele evenimente ale vieţii spirituale a comunităţii, locul unde  evenimentele spirituale  şi-au găsit materializarea, începând de la naştere şi până la trecerea în „viaţa de dincolo”. Sătenii şi-au construit bisericile influenţaţi de arhitectura caselor.

„Comparând bisericile de lemn care s-au mai păstrat în nordul judeţului cu casele ţărăneşti din zonă, constatăm o serie de similitudini dintre care se detaşează cu pregnanţă câteva: folosirea cununilor de lemn dispuse orizontal şi prinse la capete cu „cheotori”, orientarea longitudinală a construcţiilor, prezenţa pridvorului mărginit sau nu de balustradă cu stâlpi, predilecţia pentru elementele de decor sculptate sau crestate. Pe lângă acestea nu trebuie uitat că există o comuniune viaţă – suflet care mai există şi azi în mentalul populaţiei de la sat: „aşa cum trăieşti să- ţi trăiască şi sufletul”, mai spune Balaş.

Muzeul născut din pasiunea unui singur om

De la Tătuleşti puteţi ţine drumul drept spre Făgeţelu, unde printre dealuri veţi găsi secţia externă a Muzeului Judeţean Olt, anume muzeul de artă populară „ Nicolae M. Nica“, un muzeu amenajat din grija unui singur om şi predat în 1994 autorităţilor. În urmă cu 10 ani v-ar fi fost chiar el ghid, îmbrăcat în straie populare, desprins parcă direct de pe columna lui Traian. Astăzi îi puteţi admira munca, atât cea neobosită de colecţionar, care a adunat ce a fost mai de preţ pentru memoria satului din gospodăriile aflate în plină modernizare, cât şi cea de sculptor popular în lemn şi os.

În curtea muzeului din Făgeţelu veţi trăi întoarcerea în timp FOTO: Muzeul Judeţean Olt

De la Făgeţelu puteţi merge către o altă biserică renumită, biserica de lemn din Leleasca, restaurată printr-un proiect al Ministerului Culturii şi accesibilă pe cale rutieră. Şi aici este necesar să vă anunţaţi vizita pentru a o putea admira în voie.

Ajunşi în Leleasca, ar fi o pierdere să nu întrebaţi sătenii de unde puteţi achiziţiona prunele uscate. În zonă este o adevărată tradiţie şi aproape fiecare localnic are un cuptor în care usucă prunele. Cu ani în urmă aici exista chiar vorba că mai degrabă ţi se dă o cană cu ţuică dacă îi baţi unui sătean la poartă, decât una cu apă, zona fiind una în care zeci de ani aprovizionarea cu apă a constituit o problemă, în special pe timp de secetă. 

Mânăstirea Seaca-Muşeteşti este cea mai veche din judeţul Olt

De la Leleasca vă puteţi urma drumul către Seaca – Poboru, unde într-un luminiş din inima pădurii îşi trăieşte, în prea mare uitare şi dezinteres, existenţa cea mai veche mânăstire din judeţul Olt, Seaca-Muşeteşti, martora întâlnirii de taină între Tudor Vladimirescu şi Iancu Jianu. Este cea mai veche mânăstire din judeţul Olt, având o istorie de peste 500 ani. Evident, puţine detalii se mai păstrează din acele vremuri, iar ceea ce veţi găsi aici este departe de grija pe care autorităţile din alte zone ale ţării o arată explotării în scop turistic a obiectivelor de patrimoniu.  

Pădurea Seaca în sine este un obiectiv fantastic de vizitat. Din cele peste 2.000 hectare, întinse pe teritoriul mai multor localităţi, peste 200 sunt rezervaţie forestieră a Academiei Române, pusă sub protecţie în 1969. Asta pentru că aici, spun specialiştii, există „cel mai curat şi mai valoros arboret de gârniţă (Quercus frainetto) din România şi unul dintre cele mai curate din Europa“. Specia ocupă 82% din suprafaţa pădurii, iar arborii au vârsta medie de 75 de ani, însă foarte multe exemplare  depăesc 100 de ani. „Pădurea etalează la dimensiuni reduse vegetaţia veche, caracteristică masivului Făgăraş ( E. Pop, N. Slageanu, 1965) Ea este un vestigiu al pădurilor din subboreal (3000 - 1000 de ani Î. Hr.) care se întindeau din bazinul Mediteranei până în nordul Câmpiei Române, cu un pronunţat caracter termofil“, spun de asemenea  datele postate pe site-urile instituţiilor cu rol în conservarea zonei.

Localitatea natală a lui Ceauşescu, pe drumul de întoarcere

Dacă locurile nu vă vor ţine captivi până la înserat, pe drumul de întoarcere, care vă poartă spre Scorniceşti, puteţi vedea casa natală a lui Nicolae Ceauşescu. Deşi nu este inclusă într-un circuit, cei lăsaţi de familie să îngrijească de casă deschid poarta doritorilor. În Scorniceşti, localitatea cu o istorie veche absolut impresionantă (descoperirile arheologice de aici sunt importante), dacă veţi vrea să vedeţi urme ale gloriei apuse de curând, odată cu sfârşitul comunismului, mai proaspete în memoria românilor, se poate chiar fără să coborâţi din maşină.

Stadionul care a fost, la vremea lui, un obiectiv de neimaginat pentru o localitate cu doar câteva mii de locuitori, zace în paragină, stăpânit de maidanezi şi de câteva familii care s-au aciuat în fostele vestiare şi au fost păsuiţi de primărie. Ruinele fabricilor-mamut zac şi ele de o parte şi de alta a drumului, imaginea dezastrului fiind îndulcită pe alocuri de casele din lemn cu o arhitectură aparte, parasite şi ele, în bună parte, dar încă în picioare.  Drumul vă duce tot spre E 574, care leagă Piteşti de Craiova.