VIDEO Reţea de prostituţie şi proxenetism, destructurată la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit Centrului de Investigaţii Jurnalistice unii jurnaliști numesc femeia traficată - prostituată

Doi bărbaţi suspectaţi de proxenetism, spălare de bani şi evaziune fiscală au fost reţinuţi de poliţiştii sibieni, iar alături de ei alte 6 tinere sunt cercetate pentru prostituţie

Membrii reţelei au fost ”săltaţi” în urma unor descinderi ale poliţiştilor de la Investigaţii Criminale, iar anchetatorii spun că cei trei proxeneţi, doi bărbaţi şi o femeie, au determinat în perioada 2009-2012 mai multe femei să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi sau să presteze servicii de escortă, în schimbul unor sume de bani. 

”Clienţii erau racolaţi prin intermediul unor anunţuri apărute în mediul on-line şi al saloanelor de masaj, iar raporturile sexuale se consumau la domiciliile proxeneţilor. Tarifele variau între 150 de lei şi 100 de euro. De asemenea, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că o parte dintre prostituate au fost determinate să se prostitueze în Germania, banii obţinuţi în urma servciilor fiind trimişi proxeneţilor prin transfer bancar”, precizează Luciana Balteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. 

Oamenii legii i-au reţinut pe bărbaţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Femeia cercetată pentru proxenetism avea dublă calitate, ea desfăşurând şi activităţi de prostituţie.

Totodată, pe numele celor şase prostituate identificate poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au întocmit dosare penale. 

”Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de prostituţie, proxenetism, spălare de bani şi evaziune fiscală, precum şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a reţelei”, adaugă Luciana Balteş.

Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite