Un laptop uitat în geantă a dus la închiderea Aeroportului internaţional Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Terminalul şi parcarea Aeroportului din Sibiu au fost închise publicului timp de patru ore în cursul zilei de miercuri, după ce o geantă a fost declarată colet suspect.

Alerta a fost dată la ora 13:25, când s-a stabilit că nimeni nu revendică un bagaj rămas în terminalul aeroportului sibian. Comitetul de criză al instituţiei a decis rapid evacuarea pasagerilor care aşteptau să urce în cursa spre Viena, iar în afara perimetrului aerogării au fost redirecţionaţi şi pasagerii către cursa spre Londra. Echipa pirotehnică a Direcţiei de informaţii Sibiu a fost solicitată să intervină. „Colegii de la pirotehnie au ajuns undeva în jurul orei 14;15, activitatea s-a desfăşurat conform mijloacelor lor specifice, iar în jurul orei 15:45 bagajul a fost îndepărtat din zona publică a aeroportului şi suspus unor proceduri specifice unor astfel de situaţii”, a declarat Marius Gîrdea, directorului Aeroportului Sibiu.

Un călător uituc

În cele din urmă, la aeroport a sunat un călător care tocmai sosise la Sibiu. A anunţat pierderea unei genţi în care i se afla şi laptopul, dar a făcut acest lucru abia după ce a ajuns la aeroport. Cel mai probabil, respectivul călător va primi o amendă din partea autorităţilor.

image

Cursele programate spre Viena şi Londra nu au avut întârzieri. „Împreună cu colegii din aeroport, atât cei angajaţi ai aeroportului, cât şi cei care îşi desfăşoară activitatea în aeroport, am reuşit să identificăm soluţiile viabile, astfel încât pasagerii să poată fi deserviţi, şi implicit aeronavele cu care aceşti au sosit pe aeroportul nostru”, a mai declarat Marius Gîrdea.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite