Un bărbat a fost ucis de iubitul fiicei sale, la Cisnădie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevărul
Foto Adevărul

Un scandal pornit de la o poveste de iubire a avut un deznodământ tragic, la Cisnădie. Un bărbat de 42 de ani s-a certat cu iubitul fiicei sale, în vârstă de 17 ani, iar în timpul scandalului acesta din urmă l-a înjunghiat. Bărbatul a fost dus de urgență la spital unde a făcut mai multe infarcturi, fiind declarat decesul în cursul acestei dimineți.

UPDATE, ORA 10:00 Fata bărbatului ucis avea doar 15 ani, și era împreună cu tânărul de 17 ani de aproximativ un an de zile. 

”Pe baza unor relații tensionate dintre victimă și autor a avut loc conflictul, având în vedere că fiica victimei, în vârstă de 15 ani, de circa un an întreținea relații sexuale cu autorul de 17 ani”, a declarat pentru Adevărul Adriana Șandru, prim procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Potrivit sursei citate, bărbatul ucis a plecat la domiciliul agresorului pentru că bănuia că fata este acolo, iar conflictul a avut loc în curtea casei, unde bărbatul de 42 de ani a fost înjunghjiat de trei ori.

Scandalul dintre cei doi a avut loc luni după-amiază. Între bărbatul de 42 de ani și agresorul său, în vârstă de 17 ani, existau neînțelegeri mai vechi pe fondul relației de pe care acesta din urmă o avea cu fiica bărbatului.

În timpul scandalului, tânărul l-a înjunghiat de trei ori în zona toracelui stâng, bărbatul fiind dus de urgență la spital.

Aici, a făcut în cursul nopții mai multe stopuri cardio-respiratorii, iar în această dimineță medicii au declarat decesul.

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, și este cercetat acum pentru omor.

Vom reveni cu amănunte.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite