Târgul de Paşti are loc între 26 aprilie şi 7 mai, în Piaţa Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflat la cea de-a patra ediţie, târgul aduce în centrul Sibiului 45 de producători locali şi din ţară care vor prezenta publicului obiecte de artizanat şi cadouri specifice Sărbătorii Pascale.

Sibienii şi turiştii care ajung în Piaţa Mare vor putea admira şi cumpăra lumânări decorative sculptate manual, ouă încondeiate, obiecte artizanale din lemn şi din sticlă gravată, jucării de colecţie din porţelan, flori decorative şi decoraţiuni din plante uscate dar şi produse din ciocolată şi alte delicatese specifice acestei sărbători.

În cadrul Târgului vor avea loc însă şi activităţi artistice. Astfel, va fi amenajată o expoziţie de icoane prin intermediul căreia vor fi prezentaţi meşterii populari care păstrează acestă artă. De asemenea, cei interesaţi vor putea asista la o oră de religie susţinută de un profesor educator care va prezenta copiilor, prin animaţii şi poveşti, semnificaţia acestei Sărbători pentru toate confesiunile.

Organizatorii Târgului de Paşti au pregătit activităţi şi pentru copii: în Căsuţa Iepuraşului vor fi organizate cursuri de creaţie şi gastronomie, iar la Olimpiada de Paşti vor fi organizate jocuri interactive care implică elementul central al acestei sărbători: oul de Paşti. Un joc extrem de antrenant pentru cei mici va fi Vânătoarea ouălor de Paşti, acesta presupunând ca ei să găsească ouăle de Paşti ascunse în spaţiul public.

 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite