Sprijinul Ministerului Sănătăţii, dat Spitalului judeţean Sibiu, un „mizilic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul judeţean Sibiu s-a bucurat de puţini bani de la minister anul acesta. Mai mulţi au venit din alte părţi. Peste 365 de mii de lei s-au strâns anul acesta din donaţiile şi sponsorizările mai multor firme. Ministerul a dat cam 40 de mii de lei.

Ministerul Sănătăţii s-a scăpat de povara spitalelor, prin trecerea lor în subordinea autorităţilor locale. Nici nu e de mirare că şi-a dorit mult acest lucru, pentru că bani oricum nu a prea dat în teritoriu. Conform datelor furnizate de la reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean Sibiu în acest an, de la Ministerul Sănătăţii au venit câteva echipamente, şi acelea achiziţionate prin fondurile PAHARE. „În acest an, de la Ministerul Sănătăţii, prin fodnuri PHARE s-au primit: un Set echipament testare imunohematologică (centrifuga si incubator) pentru Anestezie Terapie Intensivă, în valoare de 12.035,69 lei, un echipament pentru decongelarea rapidă a plasmei destinat secţiei de ATI , în valoare de 19.849,89 lei, dar şi un echipament de transport unităţi de sânge pentru Unitatea de Transfuzii Sanguine în valoare de 8.145,44 lei“, susţine purtătorul de cuvânt al Spitalului, Raluca Puşcă. Asta înseamnă cam 40 de mii de lei. Puţin, comparativ cu peste 360 de mii de lei, sumă la care se ridica donaţiile şi sponsorizările.

Mai multe din donaţii şi sponsorizări
Oameni cu dare de mână, dar mai ales societăţi cu renume, din Sibiu cum sunt E-ON Gaz sau fundaţia Atlassib au făcut donaţii şi sponsorizări generoase. „În 2010, spitalul a primit ca donaţie, din partea fundaţiei Atlassib, pentru Secţia Clinică Cardiologie I, un angiograf COROSKOP în valoare de 268.345 lei, iar de la o firmă medicala un monitor vigileo, destinat Secţiei Clinice ATI I, în valoare de 39.000 lei. Suma totală a sponsorizărilor primite se ridică la 54.000 lei“, spune Raluca Puşcă. Cea mai importantă sponsorizare a ajuns în visteria spitalului de la E-On Gaz Distribuţie, acesta a acordat spitalului suma de 37.143 lei pentru achiziţionarea unui electrodermatom pentru Secţia Clinică Chirurgie Plastică.


Anul trecut lucrurile nu au stat chiar atât de grav. Ministerul sănătăţii a trimis la Sibiu aparatură mwedicală, achiziţionată prin Programul Băncii Mondiale, în valoare de peste 85 de mii de lei, plus instalaţie pentru sterilizare şi mărunţire deşeuri medicale, în valoare de 481.596 de lei, achiziţionată prin fonduri PHARE.


Mai mulţi bani vin de la CJ

Consilul Judeţean Sibiu a alocat pentru anul acesta suma de 800.000 de lei pentru spital, cu aproximativ 21.000 de lei mai mulţi decât anul trecut. Tot de la CJ s-au mai alocat suplimentar 43.000 pentru cheltuieli suplimentare la amenajarea ambulatoriului, din cadrul aceleiaşi insituţii sanitare.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite