Europarlamentare 2014. Live text. Numai 28,54 % dintre cei 376.657 de alegători din judeţul Sibiu s-au prezentat la vot, duminică, până la ora 21.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vot  FOTO:  Adevărul
Vot  FOTO:  Adevărul

Alegeri europarlamentare 2014, Sibiu. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Sibiu, numărul persoanelor cu drept de vot înscrise pe listele electorale permanente pentru alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 este de 376.657.

UPDATE 23.00 28,54% dintre alegătorii din judeţul Sibiu s-au prezentat la vot, potrivit site-ului BEC.

UPDATE ORA 21.25 Numai 23,26 la sută dintre alegătorii din judeţul Sibiu se prezentaseră la vot până la ora 19.00.

UPDATE 18.02

Incident la Ocna Sibiului. Primarul oraşului e acuzat de sutragerea mai multor documente dintr-o secţie de votare. „PMP a sesizat faptul că primarul ar fi intrat în secţia de votare 195 şi ar fi sustras mai multe documente. Poliţia e la faţa locului, noi am declinat competenţa de soluţionare către Poliţie”, a declarat judecătorul Andrei Ionuţ Sebeşan, preşedintele BEJ Sibiu. 

UPDATE 17.45

Conform situaţiei transmise din eşantionul stabilit al secţiilor de votare, din Judeţul Sibiu, a rezultat o prezenţă la vot, la ora 16:00, de 16,28%.

UPDATE 14.36 

Conform situaţiei transmise din eşantionul stabilit al secţiilor de votare, din Judeţul Sibiu, a rezultat o prezenţă la vot, la ora 13.00, de 11,21%


UPDATE 14.05

Ioan Cindrea, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu, a declarat în această dimineaţă la ieşirea din secţia de votare: ”Am votat cu încredere că acolo, la Bruxelles, în Parlamentul European, candidaţii ne vor reprezenta cu onoare şi că vor reprezenta cu adevărat interesele românilor acolo. Sper ca prezenţa la vot să fie cât mai bună. În mod normal într-o democraţie este un drept câştigat, am intrat în Uniunea Europeană şi trebuie să fim conştienţi că prin votul nostru trimitem acolo oameni care ne pot reprezenta şi nu critica apoi.”

UPDATE 13.10

Preşedintele filialei PNL Sibiu, Mircea Cazan, deputat în colegiul nr 6, şi-a exercitat votul pentru alegerile europarlamentare la secţia de votare din localitatea Gura Ràului, la ora 12.00. La ieşirea din secţia de votare, deputatul Mircea Cazan a declarat:  „Am venit şi am votat la unul dintre cele mai importante scrutine din perioada postdecembristă. Consider că votul pentru alegerea Parlamentului European este în acest moment chiar mai important decât votul pentru Parlamentul naţional. La Bruxelles vor fi decise mai mult de jumătate din legile pe care le vom aplica în România, la Bruxelles se vor decide strategii de securitate pe care şi noi va trebui să le punem în practică. De aceea spun că sunt extraordinar de importante aceste alegeri europarlamentare. Sunt alegerile care vor schimba Europa, sunt alegerile care trebuie să schimbe România. Din aceste motive, îi rog pe sibieni să se mobilizeze şi să vină în număr mare la vot (...) Am votat în Duminica Orbului pentru ca oamenii să deschidă ochii.”

Klaus Iohannis la Adevarul Live FOTO Sever Gheorghe

UPDATE 12.30

Primarul Sibiului Klaus Iohannis a votat, în cursul dimineţii, pentru alegerile europarlamentare 2014.“Am votat pentru o Românie europeană  şi, dacă m-aţi întreba cu cine am votat, cred că  este evident, cu cea mai bună, cea  mai competentă  echipă. Personal, în calitate de persoană privată, sper să câştige o echipă care mă reprezintă  pe mine, ca şi cetăţean european, la un nivel foarte bun”, a susţinut primarul Sibiului la ieşirea din secţia de votare. 

UPDATE 12.00

Deputatul PDL de Sibiu, Raluca Turcan, a votat, în această dimineaţă, la alegerile europarlamentare 2014. Parlamentarul a susţinut că îşi doreşte ca Sibiul care “este probabil cel mai european oraş al României” să dea un exemplu de implicare.

Raluca Turcan: am votat cea mai bună echipă pentru România!

UPDATE 11.30

Conform situaţiei transmise din eşantionul stabilit al secţiilor de votare, din Judeţul Sibiu, a rezultat o prezenţă la vot, la ora 10:00, de 3,58%.

Europrlamentare 2014, Sibiu. În judeţul Sibiu sunt organizate 370 de secţii de votare, din care 105 în municipiul Sibiu (inclusiv Păltiniş) şi 42 în municipiul Mediaş. Prefectura Sibiu a primit de la Ministerul Afacerilor Interne 414.381 buletine de vot (acest număr include şi suplimentul de 10%, care se tipăreşte, potrivit dispoziţiilor legale), 360.051 de timbre autocolante care se aplică pe cărţile de identitate şi 1.850 de ştampile cu menţiunea „Votat”.

La secţiile de votare vor fi distribuite 414.004 buletine de vot, restul de 377 fiind destinate afişării (cu menţiunea ANULAT) la sediile judecătoriilor, ale secţiilor de votare şi la sediul BECJ Sibiu.
Distribuirea buletinelor de vot, a ştampilelor, autocolantelor şi a celorlalte materiale necesare desfăşurării procesului de votare se va desfăşura vineri, 23 mai, pentru zonele Sibiu, Mediaş, Agnita, Avrig, Sălişte, iar pentru municipiul Sibiu în data de 24 mai.

Pe listele electorale speciale au fost înscrişi, la Primăria Municipiului Sibiu, trei cetăţeni cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reşedinţa în România.

Votarea se desfăşoară duminică, 25 mai, în intervalul orar 7,00 - 21,00. Detalii despre numerotarea şi delimitarea secţiilor de votare din judeţul Sibiu sunt publicate pe site-ul Prefecturii Sibiu, www.prefecturasibiu.ro, la secţiunea Alegeri Parlamentare 2012. Tot aici este publicată şi Circulara BEC privind voturile valabil exprimate, voturile nule şi voturile albe.

Vă recomandăm şi:

De ce merg la vot la alegerile europarlamentare                 În condiţiile unei prezenţe la urne estimată la cel mult 30% dintre cetăţenii cu drept de vot, există voci care susţin boicotul la alegerile europarlamentare din 25 mai ca formă de sancţiune a clasei politice. Alţii susţin anularea votului ca instrument de presiune pentru reforma legilor electorale şi a partidelor politice. Am colectat aici o serie de păreri şi argumente ale celor care susţin participarea la alegerile europarlamentare.

Olandezii şi britanicii au dat startul alegerilor europarlamentare               Secţiile de votare pentru alegerile europene au fost deschise joi dimineaţa în Olanda, către ora locală 7.30 (8.30, ora României), lansând un scrutin la nivel european care va desemna 751 de deputaţi în Parlamentul European (PE), pentru un mandat de cinci ani, relatează AFP.

Românii şi Europarlamentarele 2014: cele mai ciudate momente dintr-o campanie „mioritică, lipsită de viziune”   Campania pentru europarlamentare 2014 din România nu a ieşit din tiparul campaniilor electorale anterioare, spun sociologii. Aceştia vorbesc despre o „campanie mioritică“, lipsită de viziune şi neinspirată din punct de vedere al comunicării, în care candidaţii au dovedit că nu au proiecte europene pentru România. O campanie din care nu au lipsit ciudăţeniile, din păcate „normale“ pentru ţara noastră.

Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite