Cum a furat un contabil peste 500.000 de lei din primăria în care lucrează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria comunei Loamneş, din judeţul Sibiu, s-a pomenit fără peste jumătate de milion de lei în conturi, după ce a descoperit că cel care administrează banii localităţii i-ar fi băgat în propriile buzunare.

Poliţia din Sibiu a anunţat că a reţinut un bărbat în vârstă de 33 de ani „care se sustrăgea urmăririi penale”. „Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare în formă continuată fiind bănuit că şi-ar fi însuşit pe nedrept suma de 527.000 lei din bugetul instituţiei de stat al cărei angajat era, prin întocmirea în fals a unor ordine de plată”, a precizat IPJ Sibiu.

Aesta a fost reţinut pentru 24 de ore pe data de 6 august, iar a doua zi instanţa a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Poliţiştii nu au precizat instituţia de stat păgubită. Surse judiciare au menţionat pentru Agerpres că e vorba de comuna Loamneş.

Primarul comunei, Maria Greavu, este cea care a sesizat poliţia după ce a observat unele nereguli în documentele contabile. Aceasta crede că suma delapidată ar ptuea să fie mult mai mare. „Am depistat o plată pentru un furnizor care nu exista, cu care nu am lucrat niciodată. Am văzut-o întâmplător în calculator. Omului i-au trebuit bani. A făcut o inginerie contabilicească acolo, a modificat în documente”, ne-a spus edilul localităţii. Greavu a mai precizat că bărbatul a fost vizat şi de comisia de disciplină înainte de a fi arestat.

Despre suma dispărută de pe contul primăriei, Maria Greavu zice că aceasta „e forate mare şi cu siguranţă suma e mai mare decât cea care a fost comunicată. În urma unui audit pe care noi l-am făcut e un pic mai mare”.

Potrivit primarului, bugetul primăriei comunei Loamneş este aproximativ de 3 milioane de lei, dar datorită unor proiecte câştigate din diferite fonduri acesta se poate ridica uneori la 10 milioane de lei şi mai mult.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite