Campionatul european de elicoptere radiocomandate a început astăzi la Cisnădie (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

55 de concurenţi din Elvetia, Austria, Finlanda, Franta, Germania,Marea Britanie, Grecia, Israel, Italia si Ucraina se întrec în aceste zile la Cisnădie, în cadrul Campionatului european de elicoptere radiocomandate,  clasa F3C.

După antrenamentul oficial care a avut loc ieri, startul competiţiei s-a dat a fost dat în această dimineaţă, când a avut loc prima etapă de calificare.

Competiţia a fost una extrem de spectaculoasă, cu probe de acrobaţie şi aterizare la un punct fix, concurenţii oferind multe momente speciale. La evenimentul care are loc în aceste zile la Cisnădie  nu participă însă niciun român.„ Motivul este dat de faptul că este un sport extrem de costisitor, aparatele fiind foarte scumpe. Această competiţie este cea mai importantă, al acest nivel. Se aseamănă cu Formula 1, însă este vorba despre alt domeniu“, a explicat Alexandru Popescu, managerul Aerodromului din Cisnădie, care găzduieşte competiţia.

image

În total, concurenţii vor trece prin patru runde de zbor preliminare, care vor continua în următoarele zile, urmând ca cei mai buni 15 să se întreacă în finală. Această va avea loc vineri şi sâmbătă şi va fi urmată de festivitatea de premiere.

image

Aerodromul din Cisnădie a găzduie şi anul trecut  o competiţei de acest gen şi anume un Campionatul  european de planoare electrice, clasa F5B.  

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

image
Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite