Tiroliana este sportul care a devenit atracţia din Munţii Aninei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi şedinţele de căţărare costă chiar şi 100 de euro, turiştii se înghesuie să simtă adrenalina. Sporturile extreme devin tot mai atractive pentru românii din vestul ţării, deşi costă mult să te caţeri la altitudini mari.

Adrenalina la câteva sute de metri altitudine este ceea caută turiştii din vestul ţării, atunci când vin în Caraş-Severin. Astfel că, tiroliana este unul dintre sporturile montane extreme care prinde tot mai mult la public. „Turele de aventură sunt tot mai căutate. Tiroliana pe traseele din Munţii Aninei este agreată, mai ales de timişoreni, pentru că în judeţul Timiş nu sunt locaţii potrivite pentru acest sport”, spune instructorul Sorin Fitu, de la Vertical Adventure, asociaţie care organizează ture de aventură în judeţ.

Cu cât sunt mai mari grupurile de turişti care se încriu la practicarea de sporturi extreme, cu atât pachetul este mai ieftin. O altă condiţie impusă de organizatori este dificultatea. Dacă aceasta creşte, la fel şi preţurile. „Pentru grupurile mai mari de zece persoane, turiştii scot din buzunare sume cuprinse între 50 şi 100 de euro”, adaugă Sorin Fitu.    

Vor adrenalină

Răzvan Rotaru are 33 de ani şi este administrator de firmă în Timişoara. El spune că practică sporturi extreme de ani de zile. „Îmi plac şi raftingul, şi tiroliana. E altfel când vezi lumea de la înălţime”, spune tânărul care aproape săptămânal îşi petrece weekendurile pe râurile învolburate sau pe munţii judeţului Caraş-Severin. Nici tinerele nu se sperie de altitudine.

„Am 29 de ani şi atunci când am timp liber, în vacanţe şi weekenduri, mă înscriu să iau parte la astfel de acţiuni, alături de prietenii mei. Nimic nu poate fi mai frumos decât să stai vara cu cortul în mijlocul naturii, iar când te trezeşti să iei o gură de aer proaspăt, între două culmi muntoase”, spune Livia Sumănaru. Partea de team building în mijlocul naturii intră şi ea la pachet cu tiroliana. Tot ce mai contează este o vreme pe cinste, iar prietenia munţilor este garantată.

„E altfel când vezi lumea de la înălţime, practicând tiroliana“, Răzvan Rotaru, 33 de ani.

„Nimic nu poate fi mai frumos dimineaţa, decât să iei o gură de aer la altitudine“, Livia Sumănaru, 29 de ani.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite