SUBIECTE BAC 2013 / Incidente la examen în Caraş-Severin
0
Examenul de Bacalaureat 2013 s-a încheiat vineri, 5 iulie, cu proba scrisă la alegere, la care au participat peste 2.200 de elevi din judeţul Caraş-Severin înscrişi pe listele de Bac 2013. Deşi trebuia să se încheie în jurul orei 11, el s-a încheiat abia după ora 16 pentru că o elevă cu probleme medicale a început examenul abia la ora 13.
Şapte elevi din cei 2572 de elevi înscrişi în sesiunea aceasta a examenului de Bacalaureat nu au mai încheiat examenul, pentru că au fost prinşi copiind şi excluşi din examen. Luni a început prima astfel de măsură, chiar cu copilul unui cadru didactic din Moldova Nouă. Cazul cel mai hazliu pare să fie acesta: o elevă, fiica unui cadru didactic, a fost dată de gol de „şoaptele“ din handsfree-ul telefonului mobil. „Pur şi simplu, se auzea atât de tare, încât devenise deranjant pentru ceilalţi candidaţi“, susţine unul dintre martorii la această întâmplare, citat de argument-cs.ro. Ioan Moatăr a confirmat excluderea elevei, dar nu şi faptul că aceasta este fiică de dascăl, iar cei care o „ajutau“ din afara şcolii ar fi fost tot profesori.
„Miercuri, la proba de profil au fost eliminaţi din sala de examen şase cadnidaţi, din fericire astăzi nici un elev nu a fost eliminat din examen“ spune Moatăr.
Însă astăzi a fost înregistrat un alt eveniment, o elevă din Reşiţa a făcut o criză de rinichi şi a avut nevoie de tratament medical, aşa că a început examenul la ora 13, cu subiectele de rezervă. „A fost foarte uşor“ a declarat aceasta după ieşirea din examen, în jurul orei 16,25. „Un elev, datorită unor probleme de sănătate a ajuns la spital şi, cum problemele medicale au putut fi dovedite cu acte, băiatul suferind o criză renală, preşedintele a decis să-l accepte în examenul de Bacalaureat. El a început examenul la ora 13 şi a fost examinat după subiectul de rezervă, conform procedurii“ spune profesorul Ioan Moatăr, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraş-Severin.
În judeţul Caraş-Severin s-au înscris la această testare 2.283 elevi, la 14 discipline diferite. Cei mai mulţi tineri au optat pentru biologie vegetală şi animală – 920 şi pentru geografie – 728. 254 de elevi vor susţine examenul la anatomie şi fiziologia umană genetică, iar 143 la fizică. Cei mai puţini s-au înscris la psihologie, filosofie, sociologie, logică şi chimie. Primele rezultate ale examenului de bacalaureat vor fi afişate luni până la ora 12.00, după care vor putea depune contestaţii. În 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale.