PARADOX Cristian Ungur a fost condamnat, în timp ce Hauptmann este încă judecat
0Teribiliştii care au îngrozit o ţară întreagă prin faptele lor au parte de tratament diferit în faţa legii. Cristian Ungur a fost condamnat pentru incidentul de pe Aeroportul Caransebeş, în timp ce accidentul cu şase morţi de la Birda întârzie să fie soluţionat.
Claudiu Hauptmann, elev în clasa a XII-a la acea vreme, a gonit pe o ploaie torenţială cu 160 de kilometri la oră şi a provocat cel mai grav accident din ultimul deceniu de pe şoselele din Banat. În după-amiaza zilei de 7 iulie 2009, şase oameni şi-au pierdut viaţa în urma impactului care a avut loc pe drumul Timişoara – Reşiţa, în apropiere de Birda.
Dosarul a ajuns în instanţă după un an, primul termen din procesul în care tânărul este acuzat de ucidere din culpă consumându-se la 15 iunie 2010. De atunci, termenele sunt fixate la intervale de cel puţin o lună. Expertizele, tertipurile avocăţeşti şi numărul mare al martorilor care trebuiesc audiaţi de magistraţii Judecătoriei Deta întârzie pronunţarea sentinţei, lucru care nemulţumeşte familiile victimelor.
„Se foloseşte de tot felul de şmecherii pe care le găsesc avocaţii. Mai devreme sau mai târziu tot va plăti. Nu poate fugi la nesfârşit de răspundere. A omorât şase oameni şi el nu are treabă. Şi-a terminat liceul, e student, merge la sală, la discotecă, iar noi nu mai suntem buni de nimic. E de neacceptat”, a spus Ion Roşian, tatăl Deliei, una din victimele groaznicului accident.
Şi-a primit pedeapsa
Un alt tânăr care a şocat este Cristian Ungur. Pe 8 august anul trecut, după ce băuse toată noaptea, a urcat la volan şi a intrat cu maşina pe pista Aeroportului din Caransebeş, chiar în timpul desfăşurării unei etape a Campionatului Naţional de Motociclism Viteză. A accidentat patru oameni şi apoi a gonit pe străzile oraşului încercând să scape de motocicliştii care l-au urmărit pentru a-l linşa.
A fost încătuşat şi ţinut în arest preventiv mai bine de două luni de zile. A recunoscut că este vinovat şi a căutat să se împace cu părţile vătămate. La 3 septembrie a şi apărut în faţa instanţei pentru primul termen din proces. Ieri a primit deja sentinţa. Judecătoria Caransebeş l-a găsit vinovat pentru vătămare corporală gravă, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburare a liniştii publice şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,8 g/l alcool pur în sânge şi l-a condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare condiţionată pe un termen de încercare de trei ani şi patru luni.
„Cristian Ungur a stat mai mult de două luni în arest. Nu e de jucat cu legea!”,
Cosmin Bolosin, avocat
„A fost un calvar. Am învăţat multe, mai ales în zilele petrecute în arest”
Cristian Ungur, inculpate