Medicii de top din Vest au fost votaţi de cititori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focşanenii i-au votat pe cei mai pricepuţi medici
Focşanenii i-au votat pe cei mai pricepuţi medici

Campania care îi promovează pe doctorii cei mai buni din Arad, Hunedoara şi Reşiţa se apropie de final. Cei mai buni şi mai apreciaţi medici din comunităţile locale au fost votaţi de vechii pacienţi sau chiar de simpli cetăţeni, care au relaţionat la un moment dat cu ei.

Clasamentul este unul foarte strâns, mai ales că arădenii, reşiţenii şi hunedorenii au recţionat pozitiv la provocarea lansată de Ziarul „Adevărul“. Criteriile de care se va ţine cont atunci când se vor alege cei mai buni medici sunt: reputaţie, integritate, studiile aprofundate, cercetarea şi inovaţia. Unul dintre criteriile esenţiale este dacă doctorii primesc sau nu şpagă. A fost extrem de important ca medicii din top să respecte jurământul lui Hypocrate şi să nu-şi condiţioneze actul medical de primirea unor bani sau cadouri. Campania „Votează doctorii cu care te mândreşti“ s-a încheiat, iar dintre medicii propuşi pentru vot, arădenii şi-au spus deja punctul de vedere şi i-au desemnat pe primii cinci din judeţul lor.


Părerea arădenilor


Printre cei mai apreciaţi sunt medicul internist Eftimie Miuţescu, doctorul Gheorghe Furou, care este ginecolog de profesie, pediatrul Zeno Moldovan şi Marius Ozarchevici, medic în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad. „Mă simt onorat că am fost propus pentru această campanie“, a declarat doctorul Zeno Moldovan. 


Şi hunedorenii au votat


Hunedorenii şi-au desemnat cei mai buni medici, în ultimele două săptămâni. Astfel, printre nominalizaţii la titlul de „cel mai bun medic“ se află medicul oncolog Tiberiu Rugea, doctorul ginecolog Romeo Stănescu, precum şi Tănase Popa, şeful secţei UPU din cadrul Spitalului Judeţean Deva.


De asemnea, Valeria Filimon, medic la Ambulanţa Deva, Florin Gabriel Ilie, de la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Deva şi medicul de la ATI, Romulus Olariu, de la Spitalul Municipal Hunedoara, se află printre doctorii apreciaţi de cititori. În topul preferinţelor se mai află şi medicul ortoped Ioan Brânda.


Record la Reşiţa


Numărul reşiţenilor care şi-au votat medicul preferat depăşeşte 4.000 de cititori, pe parcursul întregii campanii „Medicii cu care Reşiţa se mândreşte“. Printre preferinţele oamenilor se regăsesc cardiologul Liliana Heler, pneumologul Dumitru Secăşan şi fizioterapeutul Luminiţa Popa. Chirurgul Gavril Soran şi internistul Liviu Culda au primit numeroase aprecieri din partea cititorilor Adevărul Reşiţa. „Relaţia dintre doctor şi pacient trebuie să fie una de prietenie“, a spus Dumitru Secăşan, unul dintre medicii nominalizaţi de reşiţeni. (Anca Barbură, Tiberiu Stroia)

Votul m-a luat prin surprindere. Încerc să fac tot ce e mai bine pentru pacienţi.
Tănase Popa, medic Urgenţe

Relaţia medicului cu pacientul trebuie să fie una de prietenie.
Dumitru Secăşan, doctor pneumolog

Mă simt onorat. Sper să-mi fac datoria la fel de bine şi în continuare.
Marius Ozarchevici, doctor Urgenţe

Cum se aleg câştigătorii

Primii cinci medici se aleg în felul următor: 33 la sută decide publicul, 33 la sută este decizia juriului de specialitate, iar restul de procente aparţin redacţiei ziarului „Adevărul“. Din juriu fac parte directorii Direcţiilor de Sănătate Publică, cei ai Spitalelor Judeţene, dar şi reprezentanţii la vârf ai Colegiului Medicilor din fiecare judeţ. 

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite