Lecție de atitudine: studenții vopsesc podurile din Triaj și centru și fac curat la Lacul Secu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Let’s do it Romania este primul program de ecologizare din România
Let’s do it Romania este primul program de ecologizare din România

“Orașul tău, e casa ta”, acesta este mesajul pe care studenți din toată țara îl transmit reșițenilor pe parcursul a patru zile. O campanie națională ajunge și în orașul de pe Bârzava, iar tinerii sunt ajutați de studenți de toată țara.

Proiectul se află la a treia ediţie bucurându-se de succes în anii trecuţi la Bacău şi Petroşani. Acum a venit şi rândul studenţilor reşiţeni să găzduiască acest proiect care adună un număr de 40 de studenţi din aproape toate centrele universitare afiliate la UNSR, pentru acelaşi scop: de a da un exemplu de atitudine, de a face primul pas pentru un mediu mai curat.

În prima zi are loc ecologizarea zonei Cheilor Gârliştei, alături de cei de la Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului. Ziua de mâine este dedicată oraşului: are loc vopsirea podului care leagă zona Intim de zona Triaj, dar și a podului din centrul orașului.

Sâmbătă, tinerii susţin proiectul naţional „Let‘s Do it România” şi vor ecologiza lacul Secu.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite