Italienii scot bani din buzunar pentru distracţia copiilor părăsiţi pe părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O italiancă vine anual în România pentru a se ocupa de copiii defavorizaţi. Verena Albert face de zece ani proiecte culturale cu copii din Caraş şi Timiş, în timp ce în Italia face animaţie pentru a strânge fonduri.

Anul acesta, Verena Alber împlineşte zece ani de când vine în vestul ţării pentru a se implica în viaţa copiilor defavorizaţi. Născută la Merano, în Italia, Verena şi-a promis încă de la prima vizită că va face tot posibilul să aducă bani din zona unde trăieşte, pentru a putea aduce un zâmbet pe faţa tinerilor din Caraş-Severin şi Timiş.

Astfel, ea a strâns de la oamenii cu suflet mare din Italia suma de 2.500 de euro şi a pus bazele unui proiect prin care opt copii beneficiază de o minivacanţă specială, cu excursii în natură şi cursuri distractive, cum ar fi cel de facepainting sau alte activităţi menite să le dezvolte simţul artistic.

„De ani de zile lucrez cu Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara şi copii de la Casa Copiilor din Freidorf. Anul acesta am decis să venim în Caraş-Severin, pentru că eu sunt legată sufleteşte de Reşiţa, Văliug, şi am vrut ca şi aceşti copii să viziteze zona“, a spus Verena Alber, corordonatorul proiectului. Mai mult decât atât, pe lângă promovarea turismului din judeţ, italianca le-a pregătit celor opt copii o mulţime de surprize. „Am plăcerea de a lucra cu oameni minunaţi, dar cu ajutorul lui Bruno Wurtz, fost pădurar în Caraş-Severin, copiii au ocazia să afle mai multe detalii despre istoria şi minunăţiile din Văliug, Semenic, Brebu Nou“, a mai spus femeia.

Pentru că italianca este de părere că educaţia se poate face şi în afara instituţiei şcolare, Verena a invitat cadre didactice de la „Diaconovici-Tietz“ să o ajute. Astfel, profesorul Leonard Prodan îi va îndruma pe copii în arta desenului. „Vom desfăşura o acţiune ce presupune tehnici primare în desen. Se lucrează cu culori de bază pentru ca tinerii să se bucure de combinaţii“, a spus Leonard Prodan. Tinerii spun că au aşteptat cu entuziasm acest proiect, mai ales că se află pentru prima dată la noi în judeţ. „Mă simt minunat aici la Văliug. Mă bucur că am ocazia să învăţăm atâtea lucruri noi“, a spus Diana, una dintre tinerii implicaţi în proiect.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite