Grădina de vis unde cazarea şi mâncarea sunt gratis pentru oricine. Totul funcţionează pe bază de donaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie din Banat şi-a transformat casa şi grădina de la sat într-un adevărat paradis. Cei 2.000 de metri de spaţiu verde sunt locul perfect unde să scapi de stressul de la oraş şi să te relaxezi în aceste zile de toamnă.

Lotus Mellow – Lounge & Camping, se află la câţiva kilometri de Lugoj, Valea Lungă, nr.57, este locul unde intraţi într-o lume de poveste şi uitaţi de grijile cotidiene pentru câteva ore.

„Proiectul Lotus Mellow reprezintă exprimarea sufletului şi a valorilor spirituale. Aici sunt bineveniţi toţi cei care caută linişte, relaxare şi doresc să se regăsească prin lecturi unice. Punem la dispoziţie cărţi din literatura vedică, foarte puţin cunoscută publicului larg, gustări şi dulciuri deosebite. Acest concept a fost gândit de fiica mea, Iris, care de fapt este şi sufletul proiectului Lotus Mellow (în traducere însemnând dulceaţa florii de lotus). Se doreşte a fi o oază de linişte, un centru cultural şi un loc al copilăriei şi bucuriei. Aici nu există preţuri, ci funcţionează pe donaţii. Fiecare donează atât cât simte şi cât îşi permite”, spune Adriana Olariu, proprietara campingului.

Locul este deschis între orele 10:00 si 22:00 pentru Lounge şi non-stop pentru Camping.

Imagine indisponibilă

„Câteodată simţim nevoia să evadăm din rutină sau poate din agitaţie. Să fugim de lume şi să ne ascundem într-un colţ liniştit. Sau poate dorim să descoperim cărţi unice şi să le citim pe nerăsuflate, relaxaţi într-un hamac. Indiferent care este motivul, Lotus Mellow este locul perfect”, spune Adriana. 

Pe lângă cărţile de calitate, proprietarii vă aşteaptă cu cafea, limonadă, ceai, gustări, dulciuri pentru copii, muzică bună şi 2.000 mp spaţiu verde de care vă puteţi bucura. NU se servesc băuturi alcoolice! Mâncarea este vegetariană şi este achiziţionată de la restaurantul timisorean Radha Cuisine.

Imagine indisponibilă

Nu există preţuri pentru ceea ce consumaţi. Conceptul „Lotus Mellow” funcţionează din donaţii. Aşa că rămâne la aprecierea fiecăruia cu cât vrea să contribuie la acest proiect.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Transformarea unui teren abandonat într-un punct de atracţie.

Colţul de rai din satul copilăriei unicului cosmonaut român

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite