Ecologiştii voluntari au pescuit două camioane de deşeuri din Lacul Prisaca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Amprenta ecologică”, acţiune iniţiată de către Asociaţia Valea Cernei, Clubul Sportiv Alternative Timişoara şi Asociatia Speologică Prusik Timişoara, şi-a atins scopul propus, umplându-se 400 de saci de deşeuri.

Nu mai puţin de 153 de voluntari din mai multe judeţe ale ţării şi chiar de peste hotare s-au mobilizat pe Valea Cernei pentru o a lua parte la o acţiune ce urmărea igienizarea Lacului Prisaca, atât pe luciul apei sau marginile drumului, cât şi pe malurile acestuia, inclusiv cele abrupte în rapel. Ecologiştii voluntari şi-au lăsat din plin amprenta asupra lacului din staţiunea Băile Herculane, adunând cantităţi impresionante de deşeuri. Practic, au fost umplute două camioane.


Tone de deşeuri
Marian Avram, preşedintele Asociaţiei Valea Cernei, s-a arătat extrem de mulţumit de rezultatele acţiunii. “Din “comorile” recoltate se putea asambla o jumătate de maşină care putea fi alimentată cu combustibilul dintr-un butoi de 200 de litri găsit de către alpinişti pe unul dintre malurile abrupte ale lacului. Totodată, cu vesela strânsă se putea organiza o nuntă şi un botez. Sperăm ca, pe viitor, semnalele de alarmă pe care noi le tragem prin toate acţiunile noastre să aibe un impact din ce în ce mai mare asupra turiştilor care vizitează această zonă superbă a ţării noastre şi să conştientizeze că natura trebuie respectată şi îngrijită”, a declarat Avram.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite