Dispărut fără urmă pe munte. Autorităţile au oprit, după o săptămână, căutările unui bărbat de 74 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO. Echipele de căutare nu au reuşit să-l găsească pe bărbatul dispărut FOTO/Salvamont Muntele Mic
FOTO. Echipele de căutare nu au reuşit să-l găsească pe bărbatul dispărut FOTO/Salvamont Muntele Mic

Autorităţile din Caraş-Severin au oprit la sfârşitul săptămânii trecute căutările bărbatului, de 74 de ani, din Constanţa, dispărut la jumătate lunii iulie pe Muntele Mic, din Caraş-Severin.

Dispariţia bărbatului a fost anunţată abia vineri, 26 iulie, când lucrătorii de la Salvamont au sesizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie din cauză că un Logan cu numere Constanţa, era abandonat de mai bine de două săptămâni la marginea unu drum de pe Muntele Mic.

Poliţiştii au început cercetările şi au stabilit că proprietarul  este constănţeanul Valentin Paul Tilimbici, în vârstă de 74 de ani, care a plecat de la domiciliu în 9 iulie, iar pe data 16 i-ar fi trimis un mesaj soţiei, prin care o anunţa că se află pe Muntele Mic şi se întoarce acasă.

După o săptămână de căutări, comisarul şef Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin a anunţat că echipele mixte formate din poliţişti, salvamontişti şi jandarmi au încheiat acţiunea, fără să-l găsească pe dispărut.

Am suspendat căutările.  Este vorba despre o suprafaţă enormă, de suprafeţe foarte mari şi fără repere nu am avem cum să căutăm. Singurele informaţii obţinute, în cursul săptămânii, au fost de la un lucrător forestier, care se afla la baza muntelui, în direcţia Borlova, care spune că l-a văzut într-o anumită zi, la ora 7, dimineaţa. L-ar fi îndrumat pe ce drum să o ia ca să ajungă înapoi pe munte. Colegii mei au căutat pe toate direcţiile de acolo şi nu l-au găsit. O să vedem, în funcţie de elementele avute la dispoziţie dacă vom deschide şi noi un dosar penal şi în funcţie de elementele existente, dacă se pot căuta şi alte informaţii”, a declarant Dinu Nicorici

Despre bărbatul dispărut se ştie că era un bun cunoscător al muntelui, dar era un solitar. Nu se caza niciodată la pensiuni, ci dormea în cort sau în maşină. În ciuda vârstei, era bine pregătit şi pleca foarte des chiar şi pe trasee montane mai dificile.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite