Cupa „Franzdorf” la endu-ro îi momește pe turiștii din vestul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30 de pasionați de endu-ro din Vestul țării concurează pe pista amenajată de la Văliug. Deși traseul este funcțional doar din luna iunie a acestui an, deja a găzduit  trei competiții importante la nivel național, printre care şi una dintre etapele Campionatului Naţional de Enduro care se încheie astăzi la Petroşani.

Peste 30 de concurenți din toată zona de vest a țării s-au trezit cu noaptea-n cap și s-au prezentat pe pista endu-ro de la Văliug. „Cupa Franzdorf” este foarte râvnită, iar potrivit organizatorilor, vremea este tocmai bună pentru cei care iubesc acest sport. „Am mai găzduit în această vară trei competiții, printre care și o etapă a Campionatului Național.

Acestui concurs i-am spus „Franzdorf”, pentru că asta este denumirea veche a localității Văliug”, spune Marius Mocanu, primarul comunei. „Este o idee genială să ai o astfel de pistă, într-un cadru legal, fără să fie nevoie să distrugi parcurile naționale”, spune Alex Cotmena, un participant de 23 de ani. De aceeași părere este și Filip Muntean, de 22 de ani. „Sper că voi câștiga cupa de astăzi, pentru că eu sunt localnic și vreau ca ea să rămână acasă”, spune tânărul.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite